Procurorii DIICOT au reţinut cinci persoane care făceau parte dintr-un grup infracţional specializat în comiterea de infracţiuni informatice şi fraude cu cărţi de credit pe teritoriul României, coordonat de Florin Pârjol, zis Ghenosu, în urma unei acţiuni organizate sâmbătă, 23 octombrie, potrivit Newsin.
În acest dosar, sunt cercetaţi şapte membri ai grupării Ghenosu, iar acţiunea procurorilor DIICOT intervine după ce Florn Pârjol a fost rearestat, pe 15 octombrie, se arată într-un comunicat al DIICOT remis luni. În cazul a cinci dintre inculpaţi, procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore şi au formulat propunere de arestare preventivă.
Potrivit procurorilor, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în perioada martie - octombrie 2010, "s-au constitui într-un grup infracţional organizat şi au procedat la confecţionarea artizanală şi exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronice, procedând la instalarea de echipamente de „skimming" pe terminale de distribuţie a numeralului (peste 15 ATM-uri din Bucureşti, Timişoara, Arad, Braşov, Zalău, Constanţa şi Băile Herculane), în vederea colectării de informaţii de pe banda magnetică a cărţilor de credit".
Prejudiciul cauzat prin accesul neautorizat la sistemele informatice, precum şi prin efectuarea de retrageri de numerar fără consimţământul titularilor, este de aproximativ 200.000 RON, precizează DIICOT.
La realizarea acţiunii au participat poliţişti din cadrul BCCO - Serviciul de Combatere a criminalităţii Informatice, iar suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Florin Pârjol, zis Ghenosu, a fost arestat preventiv, pe 15 octombrie, prin decizia magistraţilor Tribunalului Prahova, pentru 30 de zile, în cadrul dosarului în care este judecat, pe fond, la această instanţă,