Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simone Tempestini este cel mai tânăr pilot din campionatul de raliuri

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

La 16 ani a debutat deja în Campionatul Naţional de Raliuri din România. Fiul lui Marco Tempestini a moştenit de la tatăl său pasiunea pentru motorsport. I-au plăcut dintotdeauna maşinile. Fiind un fan împătimit al tatălui său, mergea de fiecare dată când putea la cursele lui Marco.

A venit în România pentru că aici, spre deosebire de Italia, este permis să participi în competiţii chiar dacă nu deţii carnet de conducere. Prima oară a condus în urmă cu doi ani maşina mamei sale, în curtea casei din Treviso.

Apoi, în cadrul Napoca Rally Academy, mentorul său, Danny Ungur, a început să-i şlefuiască talentul pe Dacia Logan a academiei. În vara anului trecut, a început cursele în campionatul naţional de slalom paralel şi tot aici a continuat până în august, când a împlinit 16 ani şi s-a putut înscrie în „raliurile mari“. „Tatăl meu se află în România cu afaceri şi vin şi eu cât pot de des.

Aşa am aflat de posibilitatea participării în campionatul de slalom paralel şi l-am rugat pe tata să mă lase să mă înscriu. Am o înţelegere cu el că, dacă notele de la şcoală sunt bune, am voie să concurez, dacă nu, stau pe tuşă“, spune Simone.

Raliul Aradului, prima cursă din cariera sa

Luna trecută, Simone a avut privilegiul să ia startul la Raliul Aradului, ceea ce a reprezentat prima cursă importantă a sa. A terminat fără probleme, parcurgând toate cele 11 probe speciale ale competiţiei. Astfel, la numai 16 ani, a devenit cel mai tânăr pilot din Campionatul Naţional de Raliuri al României.

„Mi-a plăcut la nebunie. Tata şi Danny Ungur mi-au zis că trebuie să fac doar ce ştiu şi să nu exagerez cu nimic şi va fi bine. Prezenţa lângă mine a lui Lucio Baggio, un copilot extrem de experimentat, mi-a dat încredere şi linişte. Abia aştept anul competiţional 2011, să particip iar la un raliu“, dezvăluie tânărul. Pilotul său prefe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de Gimnaziu intră în vacanța de vară. Structura anului școlar 2024-2025

Adevarul acum 45 minute
Elevii vor intra de vineri, 21 iunie 2024, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Procesul lui Vlad Pascu continuă vineri. Nou termen în dosar la Judecătoria Mangalia

Ziare.com acum 48 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, este programat vineri, 21 iunie, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile. În urmă cu o săptămână, ju

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Restricții de circulație pe drumuri din mai multe județe, din cauza caniculei

Press Alert acum 19 minute
< figure id="attachment_528352" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Sursa foto: DRDP Timișoara Centrul Infotrafic anunță că vineri vor fi impuse restricții de tonaj pentru mașinile de peste 7,5 tone pe drumuri din mai multe județe d

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

News.ro acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a tras focuri de avertisment după ce mai mulţi soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa, afirmă Statul Major General, conform Reuters. Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focurile de avertisment, a adăugat Stat

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Joe Biden va interzice vânzările de software Kaspersky în SUA din cauza legăturilor companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Administraţia Biden va anunţa joi planuri de a interzice vânzarea software-ului antivirus realizat de Kaspersky Labs din Rusia în Statele Unite, a declarat o persoană familiarizată cu problema, citând marii clienţi ai companiei din SUA, inclusiv fur

Reacţii după ce Spania a învins Italia şi s-a calificat în optimi la Euro

Mediafax acum 30 minute
„Sunt foarte mândru de rezultat şi de modul în care am câştigat acest meci, dar este un turneu foarte provocator şi cu cât vom merge mai departe, adversarii noştri vor ajunge să ne cunoască şi vor deveni din ce în ce mai dificili. Sunt multe echipe

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 10 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

20°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°