Reprezentanţii companiilor de asigurări îi sfătuiesc pe cei interesaţi să încheie o asigurare încă din primii ani ai copilului. La majorat, copilul poate beneficia de o sumă de circa 31.000 lei, dacă părinţii vor pune deoparte 150 de lei lunar
Părinţii care vor să-şi trimită copiii la o facultate din România ar trebui să pună deoparte lunar minimum 75-150 de lei, începând de la o vârstă fragedă a copilului, astfel încât, la maturitate, acesta va avea asiguraţi banii pentru studii.
Tânărul poate primi fie toţi banii o dată, fie eşalonat, pe ani de studiu, în funcţie de opţiunea părintelui şi de condiţiile din contract. La scadenţa poliţei, tânărul va primi suma asigurată, la care se adaugă beneficiul acumulat. Reprezentanţii companiilor de asigurări îi sfătuiesc pe cei interesaţi să încheie o asigurare încă din primii ani ai copilului. "Unui părinte cu vârsta de 30 de ani împliniţi îi recomandăm să încheie această asigurare copilului său la o vârstă cât mai mică, de exemplu un an", a declarat pentru gândul Beatrice David, Product Manager la divizia Asigurări de Viaţă în cadrul Generali Asigurări. Astfel, pentru o sumă asigurată minimă de 5.000 lei, bani ce vor fi încasaţi de beneficiar la scadenţa poliţei, plătind anual o primă de asigurare minimă de 900 lei, valoarea contului va fi, la vârsta majoratului, de 74.000 lei în varianta optimistă şi de 17.500 lei în varianta pesimistă, potrivit reprezentanţilor Generali. Banii sunt plasaţi în fonduri de investiţii. Poliţa Crescendo, lansată recent de Generali, poate fi încheiată de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani. Durata contractului de asigurare este de minimum cinci ani, iar durata maximă este egală cu diferenţa dintre 30 de ani şi vârsta actuală a copilului beneficiar.
Cerere în creştere
Şi la ING Asigurări de Viaţă planurile financiare pentru copii sunt printre cele mai solici