Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goian, „complet pierdut” cu Udinese!

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Dorin Goian a fost integralist la revenirea sa în primul „11” al lui Palermo, după accidentarea din intersezon, dar evoluţia sa a lăsat mult de dorit, fiind criticat aspru de presa italiană.

"Zi neagră pentru Goian", a scris livesicilia.it, care i-a acordat jucătorului român nota 4. "Complet pierdut. A greşit la ofsaid, a greşit la intervenţiile asupra adversarilor, a greşit la mijloc, a greşit aproape tot", continuă sursa citată, referitor la fundaşul lui Palermo.

Mediagol.it l-a notat pe Goian cu 5,5, adăugând că fundaşul a avut probleme în faţa atacanţilor echipei Udinese. "Încă nu este în formă şi se vede", scrie site-ul italian.

"Goian ne-a făcut să regretăm absenţa suspendatului Cesare Bovo", notează siciliatoday.net. "A avut probleme din cauza vitezei şi calităţii lui Sanchez. Pare să fie în dificultate şi adeseori imprecis", arată sursa citată.

Calciomercato.it scrie că Dorin Goian nu este încă în formă. "La revenirea în campionat după o accidentare, el pare încă să nu fie în formă, având probleme pe toată durata meciului, din cazua rapidităţii lui Sanchez şi Di Natale", menţionează site-ul citat, care i-a acordat românului nota 5.

Leggo.it l-a notat pe Goian cu 5, la fel ca site-ul siciliainformazioni.com.

Meciul dintre Udinese şi Palermo s-a încheiat cu victoria gazdelor, 2-1, Goian fiind integralist pentru oaspeţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 28 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 27 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 57 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°