Dezvoltarea sistemului judiciar rămâne o prioritate a puterii publice în Europa, constată un studiu publicat luni de Consiliul Europei (CoE), relatează AFP, citata de Mediafax.
Ajutorul judiciar este în creştere, iar platformele e-justice se dezvoltă inclusiv în Europa de Est, relevă, cu satisfacţie, autorii raportului Comisiei Europene pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ).
"Este vorba despre evidenţierea tendinţelor importante şi nu de stabilirea unei liste cu probleme sau mari realizări", avertizează secretarul CEPEJ, Stephan Leyenberger, în legătură cu studiul de 400 de pagini, care are la bază date statistice pentru 2008. Germania nu a transmis date deloc, iar Franţa a transmis doar o parte din ele.
"Majoritatea celor 47 de state examinate au înregistrat o creştere a bugetului alocat justiţiei, care a scăzut în patru state, între care şi Italia", se arată în raport.
Muntenegru, Slovacia şi Ungaria au dublat bugetul, care a înregistrat creşteri sensibile în Polonia, Armenia, Estonia şi Republica Moldova.
Bugetul alocat sistemului judiciar a fost de 6,44 de miliarde de euro în Franţa - cu 0,8 la sută mai mult decât în 2006, faţă de 7,8 miliarde de euro în Italia - cu 7 la sută mai puţin, 1,46 de miliarde de euro în Belgia - cu 10 la sută mai mult, sau de 1,25 de miliarde de euro în Turcia - cu 2,7 la sută mai mult decât în 2006.
Pe cap de locuitor, Franţa a alocat 57,7 euro, mai puţin decât Portugalia, cu 86,5 euro, Spania (86,30 de euro) sau Italia (71,8 euro). Marea Britanie şi ţările din nordul Europei au alocat aceleaşi sume, iar Rusia cheltuieşte 23,3 euro şi Turcia 11 euro pe cap de locuitor.
În afară de ajutorul financiar, Monaco, Elveţia şi Luxemburg contribuie cu peste 100 de euro pe cap de locuitor la bugetul "tribunalelor şi ministerelor publice".
Această sumă este 52,8 euro în Franţa, 81 în Spania şi 69 în Ital