Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgarii sunt mai corupți decât românii

Publicat in Capital, marți 26 octombrie 2010 ·

Pentru prima oară din 2002 şi până acum, Indicele de Percepţie a Corupţiei lansat de Transparency International, România se plasează pe un trend negativ în ceea ce priveşte percepţia privind corupţia la nivelul sectorului public şi a reformelor de combatere a ei.

După ce anul trecut indicele a dat un semnal sever privind îngheţarea luptei anticorupţie, România obţine 3,7 puncte din 10, arătând nu doar stagnarea efectelor politicilor anticorupţie, ci chiar o creştere a gradului de corupţiei percepută. Astfel, România ocupă un deloc flatant loc 25 între cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, fiind urmată doar de Bulgaria cu 3,6 puncte şi Grecia cu un scor de 3,5.

Semnalul de alarmă nu a fost nicicând mai serios – indicele compozit rezultat în cadrul IPC surprinde cu precădere tendinţe manifestate în evoluţia percepţiei privind corupţia dintr-o ţară. Se constată în acest ultim an abandonarea reformelor sistemice cu impact, şi reducerea gradului de interes a factorilor politici pentru combaterea corupţiei, ceea ce a avut ca rezultat scăderea în clasamentul IPC şi mai grav, deschiderea unui extrem de periculos trend descendent.

Dacă perioada de criză financiară a dat o lecţie tuturor marilor puteri industrializate ale lumii, arătând în ce măsură corupţia poate duce la sărăcie pentru cei mai afectaţi de aceasta şi la dezvoltare economică nesustenabilă pentru mediul de afaceri, România, aflată într-o severă criză financiară, trebuie să acţioneze până când acest flagel îi va aduce falimentul guvernamental şi financiar, ci să internalizeze angajamentul pentru transparenţă şi responsabilitate ca premisă a redresării economice.

Anul acesta Transparency International Romania a lansat Analiza-diagnostic Sistemul Naţional de Integritate unde se vădeşte legătura între gradul de corupţie şi indicatori precum calitatea vieţii, dezvoltare sustenabil

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 2 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier județean din Arad, grav rănit de un bolovan care s-a prăbușit pe mașina lui

HotNews acum 22 minute
Un consilier judeţean din Arad, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit grav, luni seară, după ce pe autoturismul în care se afla a căzut un bolovan de pe versant, în zona localităţii Gurahonţ, el fiind luat cu elicopterul pentru a fi dus la spital, in

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 2 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 3 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 4 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum o ora
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum 3 ore
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 2 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 2 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 4 ore
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°