Nimeni nu crede mai puţin în şansele moţiunii de cenzură decât iniţiatorii ei. Crin Antonescu i-a dat, indulgent, 55 la sută şanse să cadă. Întrebarea firească - "De ce-o mai depuneţi atunci?" - îşi găseşte răspunsul în jocul de putere dintre PSD şi PNL, în care câştigătorul primeşte o halcă mai consistentă din cadavrul PDL.

În 20 de ani de parlamentarism postrevoluţionar, n-am mai văzut două partide care să se întreacă în a se demobiliza unul pe celălalt, în ciuda scopului comun de a dărâma guvernul. Pesediştii şi liberalii se opintesc de o jumătate de an să depună moţiunea de cenzură. Până acum, nu li s-au potrivit calendarele politice. Când, în sfârşit, au crezut că găsesc momentul propice şi şi-au făcut curaj să ceară socoteală Guvernului Boc în Parlament, liderii celor două partide au început să se acuze reciproc de eşecul moţiunii, cu o săptămână înainte ca bilele să fie aruncate în urne. Concursul schizofrenic "Cine e mai vinovat că n-am reuşit să trântim guvernul înainte să votăm?" nu-l poate avea drept câştigător decât pe Emil Boc, speriat mai degrabă de voturile parlamentarilor săi decât de cele ale Opoziţiei.

Anul trecut, premierul a fost demis după o acţiune-brici a PSD şi PNL. Opoziţia a avut atunci nu numai voturi, dar şi un plan postmoţiune, cu Iohannis premier şi o schiţă de program de guvernare. Logic ar fi fost ca şi de data aceasta cele două partide să procedeze la fel, însă PSD nu are apetit de guvernare în pragul iernii, când criza loveşte năprasnic şi banii de la buget se împuţinează. Cum altfel s-ar putea explica îndârjirea cu care pesediştii au refuzat orice discuţie cu PNL privind un nou premier comun sau cota unică de impozitare? Când liberalii au venit cu trei propuneri de prim-ministru, ce-i drept personalităţi palide, Adrian Năstase i-a luat peste picior spunând că aceste nominalizări "vor înflăcăra cu siguranţă masele". În