O aromă orientală se simte în fiecare cuvânt al lui Salman Rushdie.

Astăzi, partea a treia a unui fragment din „Copiii din miez de noapte".

„Însă ziua de azi era una a bucuriilor; în zenana, câteva femei desenau arabescuri delicate de henna pe mâinile şi picioarele fetei nababului; în scurt timp aveau să sosească generalul Zulfikar şi fiul lui, Zafar. Stăpânii din Kif şi-au scos din minte alegerile, refuzând să se gândească la silueta pipernicită a Fatimei Jannah, aşa numita madder-i-millat sau mama naţiunii, care luase decizia implacabilă de a-şi zăpăci copiii şi de a-i face să nu mai ştie pe cine să aleagă.

Şi în locul unde se ţinea petrecerea în onoarea Jamilei Cântăreaţa toată lumea era fericită. Tatăl ei, un fabricant de prosoape căruia îi era imposibil să dea drumul mâinii soţiei, a exclamat: «Vezi? A cui fată cântă aici? E vreuna dintre puştancele lui Haroon? Sau vreo femeie din neamul lui Valika? Pe dracu'!»...Dar fiul, Saleem, un biet tinerel cu o faţă desprinsă din desene animate, părea cuprins de o indispoziţie puternică, poate şi fiindcă era copleşit de faptul că era prezent pe scena unor mari evenimente istorice; s-a uitat la sora lui cea dăruită, iar în priviri i s-a putut citi ceva asemănător ruşinii.

În după-amiaza aceea, Mutasim cel Frumos l-a luat deoparte pe fratele Jamilei şi s-a străduit din greu să şi-l facă prieten; i-a arătat lui Saleem păunii importaţi din Rajasthan înainte de Împărţire şi valoroasa colecţie de cărţi de vrăji a nababului, din care acesta alegea talismane şi incantaţii menite să-l ajute să-şi conducă supuşii cu înţelepciune; iar în timp ce Mutasim (care nu era cel mai inteligent şi mai precaut tânăr din lume) se plimba cu Saleem pe marginea terenului de polo, i-a mărturisit că scrisese un descântec de iubire pe o foiţă de pergament, în speranţa că avea să i-l vâre în mână celebrei Jamila Cântăreaţa şi s-