Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stadionul Naţional va fi inaugurat în august 2011, cu amicalul România - Argentina

Publicat in Gandul, marți 26 octombrie 2010 ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, marţi, cu ocazia vizitei efectuate la şantierul unde se construieşte noul stadion naţional, că partida amicală dintre selecţionatele României şi Argentinei, care va inaugura arena, se va disputa în luna august a anului viitor.

"Eu văd zilnic stadionul, îl vizitez zilnic. Tot ce văd la el nu mi se pare extraordinar, văzându-l zinic. Dacă l-aş vedea la două luni, orice evoluţie ar fi spectaculoasă. Se poate compara cu orice stadion din Europa. Este un stadion de 5 stele, de Top Class, poate găzdui orice fel de competiţie. În august va fi meciul cu Argentina şi până atunci, trebuie să facem două simulări până la partida care va umple acest stadion. În august e data meciului cu Argentina, tocmai pentru a-l inaugura", a declarat Sandu.

Oficialul FRF a precizat că numele noii arene va fi stabilit de către reprezentanţii Primăriei Capitalei, existând posibilitatea să preia denumirea unei companii pentru a recupera din banii necesari construcţiei: "Primăria este cea care va decide, mai ales pentru acest stadion, care este extrem de important, ca o uzină, va avea peste 200 de salariaţi. Denumirea? Ideea eu am lansat-o, de a încerca să negocieze cu o mare companie multinaţională sau cu o bancă, pentru a încerca să recupereze din fonduri".

Mircea Sandu a precizat că viitorul stadion va fi singurul pe care echipele româneşti vor putea disputa partidele din Liga Campionilor începând cu sezonul 2013. "UEFA a dat un termen, 2012 sau 2013, până la care în Liga Campionilor să se poată juca numai pe League Stadium, cum este acesta. Noi în ţară nu avem altul. S-a dat o derogare la Cluj, ceva-ceva la Piatra-Neamţ, ceva-ceva la Steaua. Este clar că, dacă vom mai avea echipe din 2013 în Liga Campionilor, probabil vor veni să joace aici. Veţi vedea că Steaua, care are un stadion de 25.000 de locuri, în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 18 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 36 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Moșii de vară. Semnificația religioasă a sărbătorii

Ziua Constanta acum 3 ore
Sambata, 22 iunie 2024, facem pomenire pentru toti cei adormiti din neamul nostru. Aceasta sambata este cunoscuta si sub numele de Mosii de vara. Sambata este ziua consacrata pomenirii mortilor, in afara celor in care randuiala tipiconala nu prevede

Șofer sancționat de polițiștii botoșăneni cu 4.000 de lei, pentru transport ilegal de lemne

Botosani News acum 2 ore
Un șofer a primit o amendă usturătoare pentru un transport ilegal de lemne. La data de 22 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Varfu Câmpului, o autoutilita

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°