Curtea Constitutionala a Romaniei a respins, marti, exceptia de neconstitutionalitate ridicata acum sapte luni in dosarul "Matusa Tamara", in care este acuzat fostul premier Adrian Nastase, alaturi de fostul presedinte al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu, informeaza Agerpres.
Dupa redactarea motivarii CCR, dosarul urmeaza sa se intoarca la instanta de fond pentru reluarea judecarii procesului.
Pe 2 martie, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis suspendarea judecarii dosarului 'Matusa Tamara' si sesizarea CCR cu exceptiile invocate de avocatul fostului presedinte al ONPCSB Ioan Melinescu.
Acesta a contestat dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, ale art. 1 alin.(1) si (31) si art. 4 alin.(1) din aceeasi ordonanta, precum si ale art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.
Aparatorul lui Ioan Melinescu, Ion Cazacu, a invocat atunci exceptia privind constatarea nulitatii actului de sesizare a instantei prin rechizitoriul intocmit de procurorii DNA.
La acel moment, fostul premier a prezentat ziaristilor un document in care dezminte acuzatiile aduse de procurorii anticoruptie.
"Resping in mod categoric acuzatiile mincinoase formulate impotriva mea, in cadrul dosarului Melinescu. Este un dosar inceput in anul 2006, pe baza unor delatiuni facute de un om aflat in arest (Genica Boerica), si care nu are nici un fel de dovada solida impotriva mea", se arata in documentul fostului premier.
Adrian Nastase a fost trimis in judecata de procurorii DNA in dosarul "Matusa Tamara" pe 21 octombrie 2009, dupa ce a fost refacuta urmarirea penala si s-a dat aviz de catre Parlament.
Ci