Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş, după înfrângerea cu Steaua: „Dacă nu era Stancu poate reuşeam un egal“

Publicat in Adevarul, marți 26 octombrie 2010 ·

Antrenorul Petre Grigoraş a afirmat după eşecul de aseară din Ghencea, scor 0-2, că şi-ar dori un jucător precum stelistul Bogdan Stancu, apreciind că poate dacă acesta nu ar fi evoluat, Pandurii ar fi obţinut o remiză cu Steaua, în etapa a XII-a a Ligii I.

„O victorie meritată a Stelei, nu am putut păstra ritmul pe parcursul meciului, am făcut cadou primul gol, de ce ne-a fost frică nu am scăpat, de fazele fixe, iar Stancu este un jucător excepţional, care a ştiut să speculeze. Steaua nu a fost sub aşteptări, iar noi în primele 60 de minute am practicat un fotbal bun, dar nu am reuşit să fructificăm ocaziile.

Mi-aş dori şi eu un jucător ca Stancu, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Echipa asta nu a scos puncte cu Bistriţa şi cu alte formaţii şi nu ne propusesem să câştigăm în Ghencea şi Giuleşti. Diferenţele de valoare sunt considerabile, dar trebuie să ne concentrăm să scoatem puncte şi să folosim tot ce am avut bun în această partidă. Poate am fi reuşit un egal fără Stancu, un jucător valoros şi speculant, doar un rezultat de egalitate, mai mult nu am fi reuşit", a declarat Grigoraş.

Pentru Grigoraş, un punct cu Steaua ar fi fost unul "uriaş".

"Curajul nu ne-a lipsit, dar momentan astea sunt posibilităţile, campionatul nu se termină cu aceste două jocuri. Dacă obţineam un punct, era unul uriaş de moral, era ca un bonus. La ce investiţii s-au făcut la Steaua, e normal să se gândească la titlu. Nu ştiu dacă scăpăm de retrogradare, nu va fi uşor. A trecut o treime din acest campioant, sper să ne salvăm în cele din urmă", a adăugat Petre Grigoraş.

Echipa Steaua a învins, luni seară, pe teren propriu , cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Pandurii Târgu Jiu , în ultimul meci al etapei a XII-a a Ligii I, ambele goluri fiind marcate de Bogdan Stancu (minutele 63 şi 68).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 49 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 29 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°