Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biroul permanent al Senatului - procedura Tratat Lisabona

Publicat in Ziua Constanta, marți 26 octombrie 2010 ·

Senatul României a decis recent, la nivelul Biroului Permanent, instituirea uneiproceduri proprii de exercitare a controlului parlamentar în conformitate cu prevederile Protocolului (nr.1) privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană şi Protocolului (nr.2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Cele două protocoale sunt anexate Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009. Conform Protocolului nr 2, fiecărei Camere parlamentare naţionale i se repartizează câte un vot, astfel încât, în baza iniţiativei Barroso din 2006, România dispune de două oportunităţi (având două Camere, Senatul şi Camera Deputaţilor) de comunicare directă, la Comisia Europeană, a propriilor reacţii cu privire la proiectele legislative comunitare. Conform procedurii adoptate de Biroul Permanent al Senatului, proiectele de acte legislative primite de la instituţiile Uniunii Europene sunt repartizate comisiilor permanente competente, stabilindu-se termene pentru prezentarea rapoartelor sau, după caz, a avizelor. După analiza şi dezbaterea în comisiile permanente, comisia sesizată în fond redactează raportul cu privire la documentul european supus dezbaterii, raport care se înscrie apoi pe ordinea de zi a plenului. Senatorii dezbat raportul comisiei şi proiectul de act legislativ iniţiat de Comisia Europeană, după care decid asupra formei finale a avizului motivat sau a opiniei, documentul adoptat fiind apoi transmis instituţiilor Uniunii Europene, sub semnătura preşedintelui Senatului. Procedura de lucru stabilită de Biroul Permanent vizeazăcreşterea rolului activ al Senatului României în adoptarea avizelor asupra proiectelor de acte normative, a opiniilor cu privire la documentele de consultare aparţinând Comisiei Europene, a programelor legislative anuale, precum şi a altor instrumente europene de programare legislativă sau de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Valul de căldură se extinde în România: disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale. Anunţul ANM

Mediafax acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni două coduri galbene în care avertizează că, în mare parte a României, disconfortul termic va fi ridicat, iar nopţile vor fi tropicale. În Capitală, indicele temperatură umezeală se va apropia de pr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 51 minute
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 30 minute
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum o ora
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

PERCHEZIȚII DNA la IPJ și Poliția Rutieră Cluj. Șeful IPJ, Mihai Rus, vizat pentru fapte de corupție

Gandul acum 17 minute
Procurorii DNA au efectuat percheziții la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și la Poliția Rutieră Cluj, vizându-l pe chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj de presupuse fapte de corupție. Surse judiciare au declarat pentru G4Media că perchezițiile

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de dulciuri

News.ro acum 3 ore
Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de bomboane şi alte companii alimentare care folosesc ingredientul pentru a face ciocolată, transmite CNBC. În ultimii ani, preţul pentr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°