Episodul cu infirmarea de Curtea de Apel a unor hotărâri de guvern prin care se reduceau diverse categorii de pensii speciale constituie doar faţeta din zona încurcăturilor şi com­pli­ca­ţiilor procedural-instituţionale ale erorii grave pe care a reprezentat-o va­rianta aleasă - respectiv tăieri directe de câştiguri şi majorări de impozite - pentru întreprinderea ajustărilor impuse în economie de criză şi de decontarea traiului disproporţionat peste plapuma proprie din anii anteriori. Încurcături şi complicaţii, pentru că sentinţele jude­că­to­reşti revocă hotărâri guvernamentale, dar evident nu pot anula şi legile despre care Executivul susţine că au stat la baza acestor hotărâri.

Din aceeaşi categorie a încurcăturilor face parte şi anterioara decizie a Curţii Constituţionale de oprire a tăierii pensiilor, dar nu şi de oprire a tăierii sursei de finanţare a pensiilor (respectiv a salariilor), ceea ce a complicat extrem lucrurile din punct de vedere economic, întrucât a declanşat o adâncire a găurii de resurse din sistemul public de pensii.

În afara oricărei îndoieli, o masivă ajustare se impunea. Problema centrală era doar aceea a modului în care ar fi urmat să se facă ajustările.

Varianta aleasă avea cel puţin trei dezavantaje imense: 1) era absolut insuficientă, întrucât ajustarea fiscal-bugetară nu putea depăşi 2%-3% echivalent PIB, în timp ce ajustarea necesară trebuia să fie de o anvergură cel puţin dublă; 2) era autodistrugătoare, întrucât toate tensiunile acumulate în economie, nelăsate să se elibereze altfel, aveau să se îngrămădească în scăderea în cerc vicios a economiei (ceea ce s-a şi întâmplat); 3) era cu totul nedreaptă şi nefuncţională, căci nu distribuia pe plan general plata facturii, punându-i să suporte consecinţele doar pe cei fără vreo vină şi chiar fără vreo implicare şi protejându-i tocmai pe cei răspunzători în pri