Mă străduiesc în fiecare zi să găsesc motive să rămân aici, în ţară. Pentru că încerc să accept România aşa cum e ea, cu defectele ei şi fără aspiraţii prea mari la americanizare; poate doar la un grad mai mare de civilizaţie. Pentru că sunt conştientă cât este de absurd să ceri unei ţări ca a noastră să fie perfectă, în condiţiile în care peste tot în lume sunt anumite nereguli.
Pentru că îmi apreciez valorile culturale, tradiţiile, locurile şi persoanele care s-au afirmat aici prin altceva decât scandaluri, silicoane şi multe haine "de firmă". Pentru că România nu e numai ţara hoţilor şi cerşetorilor, cum noi înşine am ajuns să credem. E, într-adevăr, o ţară frumoasă şi prosperă din multe puncte de vedere, îi lipseşte doar o puternică valorificare, un cineva care să găsească calea potrivită pentru a valoriza tot ceea ce avem. Deoarece ştiu că mai sunt şi alţii - nu prea mulţi - care îmi susţin afirmaţiile de mai sus, iar asta îmi dă speranţă, asta mă face să cred că într-o zi vom reuşi.
Mă străduiesc să găsesc motive să rămân aici, pentru că vreau să contribui la economia ŢĂRII MELE, vreau să lupt pentru un viitor mai bun pentru România mea, nu pentru altă ţară. Îmi doresc mult ca măcar să încerc să mă afirm aici, dar nu prin scandaluri, nu prin a fi iubita vreunui octogenar cu bani, nu prin a-mi bate joc de muzică şi a apărea cu fel de fel de kitsch-uri comerciale, dar mai ales nu prin a depinde de mama şi la treizeci de ani. Nu vreau să o chinui, nu merită! Pentru simplul fapt că a rămas aici cu mine şi a continuat să lupte şi m-a învăţat şi pe mine să fac asta!
Dar, pentru cât timp voi mai avea aceeaşi părere? Oare cum credeţi că se simte unul de vârsta mea când e luat peste picior de ceilalţi pentru că e diferit? Când oamenii îl jignesc pentru că are opinii pe care vrea să le facă cunoscute? Când propune o idee, iar majoritatea o res