La un an de la precedenta moţiune de cenzură care a răsturnat Guvernul Boc, perspectiva repetării unei astfel de situaţii rămâne destul de improbabilă. Nu pentru că Guvernul Boc V sau cât o mai fi ăsta, este mai valoros decât cel de anul trecut, ci pentru că întreaga situaţie este abordată acum dintr-un cu totul alt unghi.

Moţiunea din 2009 venea la puţin timp de la ieşirea de la guvernare a PSD-ului, în urma demiterii ministrului Nica, gest perceput ulterior ca o provocare, menită să aducă în mâinile democraţilor comenzile Internelor, în perspectiva apropiatelor alegeri prezidenţiale. La acel moment, democraţii erau izolaţi în faţa unui front advers compus din liberalii cu care nu mai aveau ce discuta, pe ruinele Alianţei DA, socialiştii tocmai alungaţi de la guvernare şi udemeriştii lăsaţi pe dinafară la oficierea concubinajului cu oamenii lui Geoană. PDL-ul n-a avut atunci nici o şansă şi a înregistrat premiera politică a primului guvern dat jos printr-o moţiune adoptată de Parlament.

Acum, în 2010, situaţia este complet diferită. Traian Băsescu, victorios pe ultimii centimetri ai alegerilor prezidenţiale, a ţesut cu tenacitate de Spiderman o nouă alianţă, compusă din transfugii de la PSD şi PNL grupaţi sub titulatura de „Independenţi”, din reprezentanţii minorităţilor cărora li s-a garantat continuitatea mandatelor în cazul revizuirii structurii Parlamentului şi frustraţii din UDMR. Cu toată slăbiciunea evidentă a guvernului Boc şi a structurii politice care-l menţine la guvernare, cu noile gafe în serie, şansa celor doi aliaţi tacit – PSD şi PNL – este extrem de redusă. O recunoaşte într-un mod de-a dreptul imprudent chiar preşedintele PNL, Antonescu, care-i acordă şanse de doar 45%.

Introdusă târziu – în funcţie de calendarul intern al socialiştilor – moţiunea rămâne o improvizaţie, în legătură cu care susţinătorii n-au reuşit nici măcar să a