Cristi Chivu nu a uitat de fotbal nici in ziua in care a sarbatorit implinirea a 30 de ani. Capitanul nationalei a vorbit despre ultimul an de la Inter Milano, cand a castigat Liga Campionilor, dar si despre sansele Romaniei in preliminariile Euro 2012.
"E un an bun. Ma bucur ca am trecut cu bine peste acel incident, ca m-am recuperat asa cum trebuie. Din punct de vedere profesional, tinand cont de trofeele castigate, e cel mai bun an, mai ales ca mai avem de jucat si la Campionatul Mondial al Cluburilor", a a declarat Cristian Chivu la GSpTV.
Referitor la prima reprezentativa, Chivu a precizat ca "tricolorii" sunt pe un drum bun si a negat orice zvon privitor la retragerea din nationala.
"Ne mai trebuie putin curaj la nationala si ceva noroc. Bazele au fost puse, jocul incepe sa se lege. Suntem pe drumul cel bun. Cat voi fi apt din punct de vedere fizic si psihic, o sa raspund pozitiv la convocari, mai ales ca imi mai doresc sa joc la un turneu final. Razvan este un antrenor foarte bun, care stie sa pregateasca un meci, care incearca sa faca lucruri cat mai bune", a comentat Chivu.
Capitanul nationalei crede inca in sansele de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012.
"Am pornit aceasta campanie de calificare cu optimism si continuam la fel. Noi credem inca in calificare, simtim ca suntem capabili sa obtinem acest rezultat. Suntem foarte apropiati, suntem un grup", a mai spus Cristian Chivu.
Fundasul lui Inter Milano a incheiat mentionand ca nu simte nicio diferenta acum ca a schimbat "prefixul", fiind un jucator de 30 de ani,
"Ma simt ca la 29 de ani. Nu s-a schimbat nimic fata de ieri, doar ca primesc mai multe telefoane de la diverse emisiuni", a incheiat Chivu.
La multi ani, Cristi Chivu
Cristi Chivu implineste joi, 26 octombrie, varst