De la guvernul Dăscălescu încoace n-a mai existat o ruptură atât de mare între un executiv al României şi populaţia acestei ţări. Guvernul Boc e perceput ca mai mult decât prost, nemulţumirea populară se transformă în ură.
Ceea ce nu vrea să priceapă PDL ca partid de guvernământ este faptul că nu mai are sens să clameze reformismul executivului şi să acuze populismul opoziţiei. Aşa cum am obosit să repet din aprilie încoace, credibilitatea este parametrul esenţial şi, în cazul guvernului Boc, ea tinde spre zero. Şi când spun lucruri corecte, dl. Boc şi miniştrii săi sunt huiduiţi sau nebăgaţi în seamă. Fiecare zi în plus petrecută cu guvernul Boc la Palatul Victoria compromite ideea de reformă, măsurile dure, dar necesare în lupta cu criza. PDL-ului continuă să nu-i pese de asta, ceea ce nu e de mirare la un partid românesc, dar e uluitor faptul că ignoră catastrofa de imagine care poate să-l scoată în afara Parlamentului în 2012. Politic, PDL e obligat să înlocuiască un premier de mult expirat; n-o face, datorită reţelei strânse de interese oculte din interiorul partidului.
Cum la fel de inutile sunt referirile d-lui Boc la trecut, la pomenile electorale de miliarde de euro ale guvernului Tăriceanu sau la viitor - credeţi că dacă vin ăilalţi o să fie mai bine? De la un anumit grad de ură populară în sus masele nu mai sunt interesate decât de prezent. Vor căderea acestui guvern, fără să mai ţină seama de ameninţarea cu criza politică. (În clipa în care scriu aceste rânduri, premierul Boc, aflat sub rafalele discursului lui Crin Antonescu, după ce strânge minute în şir din fălci, se ridică şi iese din sală - eroare uriaşă de imagine: plecarea se vede ca o fugă de răspundere).
Ultima iluzie fluturată de PDL e organizarea mişcărilor de protest de către partidele din opoziţie. Furia maselor depăşeşte cu mult capacităţile manipulatorii ale PSD sau PNL