Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş îşi menajează titularii cu Craiova. Vezi echipele probabile ale duelului de la Târgu-Jiu

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Universitatea Craiova şi Pandurii se întâlnesc astăzi, de la ora 18.30, la Târgu-Jiu, în optimile de finală ale Cupei României. Antrenorul gorjenilor a anunţat că pentru el campionatul este mult mai important şi nu vrea să rişte accidentărea unor jucători ai săi.

„Sunt într-o situaţie destul de delicată. Cred că toţi cei care au mici probleme vor fi menajaţi. Nu pot să risc accidentări care să-i scoată din joc o perioadă mai mare de timp“, a spus Petre Grigoraş.

Mai sunt şapte meciuri în campionat şi dacă am fi avut 15 puncte, riscul nu ar fi fost atât de mare. Ştiu că sunt orgolii mari între cele două echipe, dar mi-aş dori mai mult să scoatem ceva din campionat decât din cupă. Dacă ne uităm în clasament, campionatul e cel mai important“, a adăugat Grigoraş.

Acesta se gândeşte să nu-i forţeze astăzi pe Orac, Chibulcutean, Hidişan, Băcilă, Pintilii, Chiricheş, Vranjkovic, Maksumic, Menassel şi Apostu, motiv pentru care i-a chemat de la echipa a doua pe Tătaru, Rada, Vlăduţi şi Voinea, care ar putea chiar juca împotriva Craiovei.

„Odată cu venirea lui Victor Piţurcă, Universitatea va avea un cuvânt greu de spus în campionat. Nu ştiu dacă putem trece de ea astăzi“, a mai spus Petre Grigoraş.

Pandurii - „U“ Craiova

Stadion „Municipal“, astăzi, ora 18.30 (Sport.ro).

Formaţii probabile:

Pandurii: Mingote - Matei, Viera, Rada, Cardoso - Ciucur, Menassel, Voiculeţ, Brata - I. Iordache, Stromajer. Antrenor: Petre Grigoraş.

Universitatea: Stanca - Dănănae, V. Găman, Ciucă, Bărboianu - D. Stoica - Wobay, Prepeliţă, Gargorov, Dina - Al. Piţurcă. Antrenor: Victor Piţurcă.

Arbitri: Al. Tudor - Ed. Dumitrescu, M. Nicoară.

Partida Pandurii - Universitatea Craiova va începe la ora 18.30 şi va putea fi urmărită LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 57 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 6 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 2 ore
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°