Din actele depuse de elevi pentru programul „Bani de liceu“, rezultă că 685 dintre liceenii din judeţ trăiesc în familii fără niciun venit. 1.580 de liceeni din Sălaj se încadrează în condiţiile cerute de programul „Bani de liceu“, adică au un venit pe membru de familie mai mic de 150 de lei.
Din cei aproximativ 11.000 de elevi de liceu câţi sunt acum în învăţământul sălăjean, 1.580 au adus la şcoală acte din care rezultă că au un venit pe membru de familie mai mic de 150 de lei, fiind, astfel, declaraţi eligibili pentru progarmul „Bani de liceu“. Mai mult, 685 dintre ei au acte care susţin că familiile lor nu realizează niciun venit, fiind vorba, în majoritatea cazurilor, de cele din mediul rural.
78 de familii n-au niciun ban
Cea mai dramatică situaţie pare să fie cea de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu“, din Şimleu Silvaniei, unde aproape un sfert dintre elevi se află sub pragul de 150 de lei. Mai exact, din totalul de 662 de elevi înscrişi aici, la 148 le corespund veniturile şi au fost declaraţi eligibili pentru „Bani de liceu“. În cazul a 78 de cazuri, adică mai bine de jumătate dintre ei, familiile au declarat în dreptul veniturilor cifra zero.
„Aproximativ jumătate dintre elevii noştri fac naveta din mediul rural, unde trăiesc, în mare parte, din venituri temporare, obţinute din agricultură“, explică situaţia Stelian Flonta, directorul colegiului.
În Zalău, liceul cu cei mai mulţi copii săraci este Grupul Şcolar „Voievodul Gelu“, unde sunt 125 de elevi ce trăiesc cu mai puţin de 150 de lei pe lună. 42 dintre ei provin din familii fără niciun venit.
Şi aici, directorul Doina Pop spune că situaţia se explică prin faptul că cei mai mulţi copii sunt de la ţară, din familii în care unul sau ambii părinţi nu lucrează, ori provin din familii dezorganizate. „Mă uit deseori la sfârşitul cataloagelor şi în dreptul a foarte mulţi