Apreciem un aliment pentru gustul, aroma si culoarea lui, toate la un loc dand savoarea. Daca acestea nu ne satisfac, completam cu ingrediente suplimentare, respectiv adaosuri.
Poate ca primele mirodenii aduse in Europa de exploratori au constituit si cele dintai adaosuri alimentare. Erau cautate si nimeni nu-si punea probleme ecologice, pentru ca nu avea de ce. Totul era ecologic in jurul stramosilor nostri.
Mirodeniile, la concurenta cu aurul
Scriitorul Stefan Zweig, in monografia sa despre Magellan, aprecia ca, in secolele XVI-XVII, goana dupa mirodenii depasea interesul pentru aur. Transportul lor, pe apa sau pe uscat, era anevoios, scump si - mai ales - foarte riscant.
Cercetatorul rus S.A. Rubaskin a ajuns la concluzia ca mai mult de jumatate din mirodeniile ajunse in Europa proveneau din jefuirea unor caravane sau corabii, care, la randul lor fusesera incarcate prin talharirea altor transportatori.
Cu timpul, siguranta transportului a crescut, au aparut noi mijloace de locomotie, dar pretul se tinea inca ridicat.
Era normal sa apara, inca de timpuriu, preocuparea pentru inlocuirea adaosurilor alimentare naturale cu altele, extrase, prelucrate, sau obtinute prin procedee chimice.
In anul 1850, chimistul Hippolyte Mege-Mouries a inventat prima margarina, ca o alternativa pentru uns pe paine, in locul untului, insuficient in dotarea armatelor franceze. Era un aliment nou, nu un adaos, dar deschidea drumul cercetarii.
Aceasta prima margarina se obtinea destul de rudimentar, prin emulsificarea unor uleiuri vegetale, dar i-a fost utila imparatului Napoleon al III-lea, in campaniile sale militare, finalizate atat de nefericit.
Nu poti sti cat de mult e ce-i putin si cat de putin e ce-i mult
Spre sfarsitul secolului XIX, japonezul Kikunae Ikeda a const
