Aproximativ 12 ore a trebuit să aştepte fiecare pelerin pentru a ajunge în faţa moaştelor Sfântului Dumitru şi a fragmentului din Crucea Mântuitorului, în greutate de aproximativ 60 de grame. Marţi, m-am alăturat timp de câteva ore valului de pelerini de pe Dealul Patriarhiei, vrând să aflu motivele care-i împing pe oameni să stea în picioare, în îmbulzeală, mulţi dintre ei refuzând să mănânce şi să bea, unii ca să nu fie forţaţi să meargă la toaletă prea des, alţii pentru a posti.
Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o alături de Ionica (67 ani), din Bucureşti, care de zece ani vine să facă penitenţă de fiecare Sfânt Dumitru: „Necazul şi răul m-au adus pe drumul ăsta. Întâi mi-am pierdut soţul şi am rămas singură cu băiatul. Dorinţa de anul ăsta mi-o pun pentru el. Să-şi găsească nevastă. Că a avut prietenă tare drăguţă, dar s-au despărţit. Dintre toate cu câte-a ieşit e singura de care mi-a plăcut, da uite că nu s-au luat." La un moment dat, după două ore de înaintat împreună, îmi întinde o carte de rugăciuni: „Ştiţi Crezul?" „Vreţi să vă dau cartea să-l învăţaţi acum? E cea mai sfântă rugăciune a lui Dumnezeu. În fiecare zi dacă puteţi să-l ziceţi împreună cu Tatăl Nostru. E o rugăciune extraordinară pentru toată lumea. Eu simt că mă răcoreşte pe şira spinării."
Câţiva paşi mai în faţă, Magda (35 ani), o tânără mămică din Bucureşti, instruieşte două femei novice din mulţime care e procedura adecvată de comportament în faţa moaştelor: "Aici nu e ca la Sfânta Parascheva, unde se merge lin prin faţa Sfintei. Aici te grăbesc jandarmiii: «Hai-hai, hai-hai!» Adevărul e că au şi ei dreptate. La câtă lume e aici, dacă ar fi să dormi pe tine şi să te uite Dumnezeu pe la raclă, s-ar sta la coadă două zile în loc de una. Când ajungi acolo trebuie să fii atent şi să le pupi pe toate. Eu prima dată când am fost, după ce am stat aici 22 de ore, că atât am