Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatorii care primesc ucenici ar putea primi 300 de lei subvenţie lunară

Publicat in Romania Libera, joi 28 octombrie 2010 ·

Guvernul a decis să vină în sprijinul tinerilor care doresc să facă ucenicie la locul de muncă, iniţiind un proiect de lege care prevede că angajatorii primesc câte 300 de lei lunar pentru fiecare contract de ucenicie încheiat, informează NewsIn.

"În legătură cu Legea privind modificarea şi completarea Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă pot să spun că este o dorinţă mai veche, am reuşit să o pun în practică astăzi. Este o promisiune făcută tinerilor, am fost sprijinit în campanie de foarte mulţi tineri şi am promis în acel moment că voi veni cu o lege a primului contract de muncă. Astăzi, prin această modificare consider că am reuşit acest lucru. Tinerii între 16 şi 25 de ani vor beneficia de o intrare pe piaţa muncii într-un mod mai facil", a prezentat ministrul Ioan Botiş proiectul de lege aprobat joi în şedinţa de Guvern.

Astfel, prin amendarea Legii 279/2005 Guvernul stabileşte că fiecare angajator care doreşte să formeze ucenici primeşte de la Agenţiile de ocupare a forţei de muncă câte 300 de lei brut pentru fiecare astfel de contract încheiat. Perioada de formare a unui ucenic durează între 12 luni şi 3 ani.

Angajatorul are obligaţia de a desemna un coordonator de ucenicie pentru formarea profesională a ucenicului realizată în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă.

Pentru anul 2011, Guvernul este dispus să aloce 110.000 euro pentru acest program, estimând că de această facilitate ar putea beneficia până la 1.800 de persoane.

"Cred că această lege este unul din paşii care duce la flexibilizarea pieţei muncii şi la asigurarea unei securităţi pentru lucrător. Ne-am pus în concordanţă şi cu Legea educaţiei astfel încât în momentul în care termini cele nouă clase obligatorii poţi să urmezi o rută educaţională, una profesională sau poţi să alegi încadrarea în muncă prin utilizarea prevederilor Legii uceniciei.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 4 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 6 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°