Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Peste 40 de biblioteci din județ au primit calculatoare

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

Biblioteca Județeană "Costache Sturdza" cu ajutorul Programului "Biblionet- lumea în biblioteca mea" a reușit în doi ani să doteze cu echipamente IT 41 de biblioteci din județul Bacău.

Proiectul, finanțat de Fundația "Bill & Melinda Gates", a ajutat la instruirea atât în 2009 cât și în 2010 a 70 de bibliotecari și a oferit spre dotarea unităților de cultură peste 300.000 de dolari.

"Biblionet este una dintre cele mai importante investiţii într-o intervenţie menită să faciliteze accesul public la Internet şi constituirea unui sistem durabil de biblioteci publice moderne în judeţul Bacău. Programul se derulează timp de cinci ani", a precizat Gabriela Muraru, directorul Bibliotecii Județene din Bacău.

La nivelul Centrului Județean de Formare au fost selectaţi din rândul bibliotecarilor şi instruiţi doi traineri, din care unul este deja formator de alți specialiști în domeniu. Pentru următorii trei ani, coordonatorii de proiect la nivel local și-au propus să utileze alte 40 de biblioteci.

"Am avut în vedere bibliotecile comunale și sperăm să reușim să dotăm și filialele instituției noastre din oraș și chiar sediul central. Sunt foarte mândră de proiect și ne bucurăm nespus că am atras fonduri și am ajutat în acest fel sute de copii", a mai spus directorul. În cea de a treia rundă a programului bibliotecile vor primi pe lângă, calculatoare, scanner, imprimantă și câte un proiector cu ecran.

"Distribuirea se va face retroactiv și pentru celalte unități cuprinse în proiect care au fost deja dotate. Cred că aceste aparate vor veni în special în rândul elevilor și a profesorilor care pot organiza diferite acțiuni interactive cu aceștia la biblioteci", a încheiat Gabriela Muraru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum o ora
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°