Caci singuri nu suntem in stare. Pana si-n vreme de razboi, razmerita, stiam ce e de facut, aveam un tel, luptam pentru cauza, o bucata de pamant, pentru urmasii urmasilor... in locul luciditatii, am cazut de ceva vreme intr-o mahmureala politica, fara sperante, fara modele, cu scoala si spital subrezite, cu o societate adanc divizata si institutii democratice sub spectrul mascatilor.
Nimic nu e clar. Ce e alb pentru unii e negru pentru ceilalti. Ba chiar, ce e bun azi e rau maine. Si asta in mintea acelorasi conducatori de destine.
Nu stiu daca prin ceea ce scriu amenint securitatea nationala, dar nu cred ca tara a trecut prin ani mai tulburi. Mai saraci, mai grei, da. Dar mai incrancenati in propria nepricepere, nu. De doua decenii ne incapatanam sa reusim cu mijloacele pe care le avem si unii politicieni hotarati, cu sacrificii imense, chiar au reusit cate ceva. Dar fara stiinta si arta bunei guvernari, succesele noastre au fost minore, iar de doi ani ne prabusim intr-o criza a carei iesire nu ni se arata.
Strategia Nationala de Aparare a identificat cateva pericole interne ca politizarea excesiva a institutiilor, diminuarea capacitatii de aplicare a legii, ineficacitatea administrativa, fara a numi proasta guvernare, iar externe, fragilitatea sistemului financiar international, terorismul, armele de distrugere in masa, manifestarile radicale, iredentiste sau extremiste. Educatia si sanatatea ne diminueaza si ele capacitatea de reactie.
Ca strategia asta e munitie pentru batalia electorala nimeni nu se indoieste, mai ales ca televiziunile si jurnalistii cica vulnerabilizeaza statul prin campanii de presa, tema draga presedintelui. Or principala amenintare e, deocamdata, una interna, criza de incredere in guvernanti si in institutiile principale ale statului, Parlament, Presedintie, Justitie. Ea paralizeaza eforturile
