Puţini iubitori ai sportului de la noi îşi mai amintesc că drumul jucătoarelor române de tenis spre trofeele de Grand Slam a fost deschis de Florenţa Mihai.

În 1977, la Roland Garros, Florenţa Mihai a devenit prima reprezentantă a noastră care a evoluat într-o finală de Mare Şlem. Ea s-a calificat în ultimul act atât la simplu, cât şi la dublu mixt, unde a jucat împreună cu columbianul Iván Molina. La simplu a pierdut în faţa iugoslavei Mima Jaušovec, iar la mixt a cedat în faţa cuplului John McEnroe/Mary Carillo. La dublu feminin Florenţa Mihai a jucat deseori cu Mariana Simionescu, fosta soţie a lui Björn Borg, dar şi cu Virginia Ruzici, cea care în 1978 a răzbunat-o pe Florenţa în finala de la Roland Garros învingând-o pe Jaušovec şi devenind prima româncă din istorie care a cucerit un trofeu de Grand Slam. După ce a abandonat cariera sportivă, Florenţa Mihai a fost antrenoare atât la club, cât şi la echipa reprezentativă a României, apoi antrenor federal, secretar general al forului de specialitate, iar în prezent este consilierul Ruxandrei Dragomir, preşedintele FR de Tenis.

Cum v-aţi îndrăgostit de tenis într-o vreme în care rachetele arătau ca nişte tigăi?

M-a fascinat. Mi-am petrecut copilăria la Dinamo. Mai ales în vacanţe stăteam toată ziua pe acolo. Fratele meu făcea gimnastică la Dinamo şi m-a luat cu el în dorinţa de a mă determina şi pe mine să apuc pe acelaşi drum. Mie însă nu mi-a plăcut gimnastica. Eu stăteam ore întregi lângă terenurile de tenis şi mă uitam cum jucau cei mai mari. Pe la 9 ani şi jumătate m-am apucat şi eu să joc. Evident, la Dinamo. La început aveam palete din lemn, mai mari decât cele de la tenis de masă, şi jucam la perete. Abia pe la 10-11 ani am trecut la rachete de lemn. Prima mea rachetă de lemn a fost un Slazenger alb. N-o voi uita niciodată.

Cum era tenisul de atunci faţă de cel de acum?

Tenisu