Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Agigea îşi face cadastru

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 octombrie 2010 ·

Primăria Agigea va realiza cadastrul bunurilor imobile din domeniul public şi privat al comunei. Autoritatea locală organizează o procedură de achiziţie pentru selectarea unei firme care să efectueze aceste lucrări.

Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), comuna Agigea va achiziţiona servicii de cadastru şi topografie pentru bunurile imobile din domeniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale. În urma procedurii de achiziţie se va încheia un acord-cadru. Valoarea estimată a lucrărilor este de 537.500 de lei fără TVA. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 5 noiembrie, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei Agigea, din str. Bujorului nr. 11. Criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în cadrul căreia preţul va conta 70%, termenul de reacţie la comandă 15%, iar durata de execuţie 15%. Perioada previzionată pentru desfăşurarea acordului cadru este de 24 de luni.

Participanţii la licitaţie trebuie să aibă o cifră de afaceri medie anuală pe ultimii trei ani, în domeniul de activitate aferent obiectului contractului, de minim 300.000 lei. De asemenea, ofertanţii vor prezenta o listă a principalelor servicii similare prestate în ultimii trei ani şi vor face dovada încheierii, în ultimii trei ani, a cel puţin trei contracte de prestări de servicii similare, a căror valoare cumulată să fie de 180.000 de lei fără TVA.

Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, ne-a declarat că aceste lucrări sunt foarte necesare, întrucât unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă nu are cadastru. „Ne sunt necesare aceste lucrări şi pentru depunerea de proiecte cu finanţare europeană, dar şi pentru lotizarea nouă prin care vor fi date terenuri tinerilor în baza Legii 15. Se va face, de asemenea, şi cadastrul drumurilor de exploataţie de pe în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 39 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 57 minute
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 45 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 32 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 4 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 4 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Mediafax acum o ora
Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare are loc în zona de pădure a localităţii Ponorâta pentru găsirea unui bărbat de 55 ani plecat după ciuperci, dispărut din grupul din care făcea parte de mai bine de două ore şi jumatate şi care nu are

Vremea

București
acum

33°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

30°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°