Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Topraisar, supărat că nu s-au alocat banii pentru apă la Potârnichea

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 octombrie 2010 ·

„Nu s-au ţinut de cuvânt nici cu grădiniţa. Am făcut nenumărate adrese către Ministerul Educaţiei pentru a obţine bani să finalizăm această construcţie de care avem nevoie, dar nu am primit niciun răspuns", afirmă primarul Stelian Gheorghe.

Primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe, este profund nemulţumit din cauza faptului că Guvernul a stopat finanţarea pentru alimentarea cu apă a satului Potârnichea.

„Aşteptăm banii pentru apă la Potârnichea. Nu am mai putut face nimic pentru că nu s-au mai alocat bani. Am primit două miliarde de început şi asta a fost tot. Ne bucuram că şi în această localitate o să avem apă, iar acum stăm şi aşteptăm să se aloce fondurile", a precizat primarul comunei Topraisar. Primarul a precizat că nu s-au mai alocat bani nici pentru continuarea extinderii reţelei de apă în Topraisar. În ceea ce priveşte investiţia din satul Potârnichea, lucrările au fost estimate la o valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. Reţeaua de alimentare cu apă va deservi 600 de familii.

Primarul Stelian Gheorghe este supărat şi din cauza faptului că Topraisarul nu a primit banii nici pentru finalizarea lucrărilor la grădiniţa nouă din centrul comunei. Construcţia grădiniţei noi a fost demarată în 2008, însă lucrările au stagnat din cauza întreruperii alocării de fonduri.

„Nu s-au ţinut de cuvânt nici cu grădiniţa"

„Nu s-au ţinut de cuvânt nici cu gradiniţa. Am făcut nenumărate adrese către Ministerul Educaţiei pentru a obţine bani să finalizăm această construcţie de care avem nevoie, dar nu am primit niciun răspuns. Nu a făcut nimeni nicio evaluare în teren pentru a se vedea care lucrări ar putea finalizate şi care nu. Dacă făceam doar temelia, mai puteam aştepta, dar clădirea este ridicată deja şi ar putea să se deterioreze şi ce am făcut până acum. Până acum, am dat vreo şapte miliarde la construcţia clădirii şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 44 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 50 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 37 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 5 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum o ora
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 4 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului

News.ro acum o ora
Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia în ianuarie i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului, transmite Reuters. ”Au intrat în posesia lui şi înregistrarea a fost schimbată”, a declarat un purtător de cuvânt al Alask

Vremea

București
acum

33°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

30°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°