Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine are dreptul la opinie, azi?

Publicat in Observator Cultural, vineri 29 octombrie 2010 ·

Îngrijorător semnalul pe care îl trage Mircea Mihăieş în Evenimentul zilei de luni, 25 octombrie! După ce discută cazul „stenogramelor“, arătînd că la postul de televiziune al „mogulului“ Vîntu şi „la Antene“ – nici un cuvînt însă despre „mogulul bun“, Păunescu, de la B1, cercetat penal pentru devalizarea Bancorex – se încearcă acreditarea ideii că „intelectualii independenţi sînt vînduţi puterii, că scriu şi vorbesc la ordin, că beneficiază de sinecuri şi că se îmbuibă din banul public“, gazetarul aduce în atenţie o „a doua secvenţă“ care „îşi propune să-i scoată, pur şi simplu, pe Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea, Cătălin Avramescu din viaţa publică“. Dacă lucrurile stau aşa, dacă aceşti intelectuali numiţi de Mircea Mihăieş sînt în pericol să fie „scoşi din viaţa publică“, cred că trebuie să ne mobilizăm şi să protestăm. Dacă există persoane sau instituţii care doresc, nici mai mult, nici mai puţin, decît „afară cu ei!“, cum scrie publicistul de la Evenimentul zilei, ar fi indicat să ni se spună şi cine vrea acest lucru. Cînd aduci în atenţia publică o asemenea problemă – în opinia noastră, de maximă gravitate –, cred că este necesar să dai nume, să spui cine le contestă calitatea de intelectual (de parcă „intelectualul“ ar fi ştanţat printr-o medalie ce poate fi anulată, după voie, de un for părtinitor) şi cine „a sărit imediat cu ciomagul“ să-l nege pe Gabriel Liiceanu. Problema ar trebui să ne alerteze, nu poate rămîne într-un limbaj esopic. În plus, titlul articolului lui Mircea Mihăieş contrariază: „Jurnalism, numele tău e nemernicie“. Cu excepţia lui Gabriel Liiceanu, toţi ceilalţi intelectuali enumeraţi de Mircea Mihăieş scriu la gazete, au rubrici permanente, se exprimă jurnalistic, fără îngrădiri. Dar nu e oare o contradicţie să încerci să iei apararea lui Vladimir Tismăneanu, An

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 56 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 45 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 34 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°