Milionarul sibian acuzat în dosarul de corupţie în care este învinuit procurorul sibian Apostu susţine, într-un comunicat de presă, că este nevinovat de toate acuzaţiile care i se aduc.
CITIŢI ŞI:
De ce au fost "săltaţi" prim procurorul Florin Apostu şi ofiţerul SRI
Omul de afaceri Ilie Carabulea, audiat luni la DNA Alba Iulia, a declarat ca a fost audiat în calitate de martor. Avocatul ofiţerului SRI, Viorel Jidveianu, arestat alături de procuror susţine că acesta ar fi însă învinuit după ce a dat şpagă prim procurorului o maşină. Conform unui comunicat al DNA, se pare că maşina i-a fost făcută cadou în schimbul promisiunii de a „interveni pe lângă Procurorul General al României pentru ca Ministerul Public să promoveze un recurs în interesul legii ce viza interesele financiare”, ale lui Ilie Carabulea.
Ilie Carabulea şi reprezentanţii Holdingului Atlassib au reacţionat seara trecută printr-un comunicat încare se delimitează complet de cazul Apostu. „Nici eu personal, nici Holdingul Atlassib nu am întreprins nicio acţiune ilegală pentru a rezolva vreo problemă juridică. Absolut toate demersurile noastre juridice au fost şi sunt conform legislaţiei în vigoare, inclusiv demersurile adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusive în atenţia doamnei Procuror General, Codruta Kovesi”, a declarat , Ilie Carabulea, patronul Holdingului Atlassib.
Reprezentanţii Holdingului susţin că au făcut o serie de memorii începând cu luna noiembrie 2009, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv în atenţia doamnei Procuror General, Codruta Kovesi. (..)prin care societatea a solicitat promovarea unui recurs în interesul legii şi nu în interesul strict al Atlassib, în urma pronuntarii unor hotarâri contradictorii de către insţantele de judecată, în ultimii doi ani de zile.
@