Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect cu finanţare europeană O administraţie locală mai eficientă, la Istria

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 octombrie 2010 ·

Timp de o săptămână, în comuna Istria, s-a desfăşurat o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la organizarea unor dezbateri publice între cetăţeni şi administraţia locală despre calitatea serviciilor publice.

Campania face parte din Proiectul „Măsuri pentru eficientizarea serviciilor prestate în folosul cetăţenilor din comuna Istria". Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa Prioritară 2 „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe descentralizare". Campania a demarat pe 20 octombrie şi s-a încheiat ieri, şi a constat în tipărirea şi distribuirea către locuitorii din Istria şi Nuntaşi a unor materiale informative, flyere şi afişe, precum şi în amplasarea în cele două localităţi, pe străzile principale, a două bannere, prin intermediul cărora cetăţenii au fost informaţi şi invitaţi să participe pe 29 noiembrie la dezbaterile publice organizate de Primăria Istria. Potrivit primarului comunei Istria, Ioan Herdean, obiectivul proiectului constă în reducerea duratei de livrare a serviciilor publice în comuna Istria, prin adoptarea unui sistem de management participativ între administraţia şi comunitatea locală. Scopul proiectului îl constituie îmbunătăţirea procesului de furnizare a serviciilor prestate în folosul cetăţenilor din Istria, prin intermediul dezbaterilor publice dintre reprezentanţii administraţiei publice şi comunitatea locală, precum şi creşterea gradului de încredere a cetăţenilor în autoritatea publică locală prin furnizarea de servicii mai aproape de necesităţile şi specificul local. Bugetul proiectului este de 261.876,06 lei, din care 22.594,65 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Suma de 34.043,89 lei va fi asigurată de la bugetul de stat, iar diferenţa de 5.237,52 lei va fi asigurată din bugetul propri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 28 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 46 minute
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 34 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 21 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 4 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 3 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Mediafax acum o ora
Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare are loc în zona de pădure a localităţii Ponorâta pentru găsirea unui bărbat de 55 ani plecat după ciuperci, dispărut din grupul din care făcea parte de mai bine de două ore şi jumatate şi care nu are

Vremea

București
acum

31°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

28°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°