Promoţiile anului 1990 de liceeni şi absolvenţi de învăţământ superior au fost cele mai norocoase din istoria României. Primilor li s-a dat şansa suplimentării locurilor la admiterea în facultăţi. Iar ceilalţi s-au titularizat în totalitate pe posturi intangibile şefilor de promoţii din deceniul anterior.
Atunci şi-au redeschis porţile şi facultăţile de ştiinţe socio-umane din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, după o întrerupere de aproape un deceniu şi jumătate. Căci nu se ştie cum şi de ce, în 1977, ministerul Învăţământului hotărâse desfiinţarea facultăţilor de psihologie, sociologie, pedagogie, filozofie şi istorie din România. Tinerii care stăruiau în dorinţa de-a studia socio-umanul se orientau către secţiile de filozofie-istorie şi istorie-filozofie. În tautologia specializării, cu toţii erau destinaţi aceleiaşi întrebuinţări sociale: profesori de istorie, filozofie, economie politică şi „socialism ştiinţific"
în învăţământul gimnazial şi liceal. În economia planificată a epocii, câte 25 de studenţi erau admişi în fiecare din aceste secţii la Iaşi şi Cluj, iar la Universitatea din Bucureşti câte 50. Din 1981 s-au sistat repartiţiile şi concursurile de titularizare pentru cadrele din învăţământul superior, toţi absolvenţii fiind „vărsaţi direct în producţie". S-a blocat şi accesul absolvenţilor de facultăţi în oraşele mari, pe listele guvernamentale de repartiţii nefiind incluse comunităţile mai mari de o sută cincizeci de mii de oameni. Chiar posturile de psihologi şi sociologi au fost şterse din organigramele socialiste. Însă specializările au supravieţuit camuflat, prin unii studenţi de la filozofie-istorie, calificaţi cu discipline opţionale.
Cu profesorul clujean Mircea Miclea, actualul preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România, am rememorat renaşterea psihologiei în tranziţie. Cât timp fusese „ştiinţ