Primul dosar de subminare a eco­no­mi­ei naţionale a fost deschis în 1997 pe numele lui Gheorghe Constantin Păunescu, devenit astăzi „mogulul" de presă preferat al lui Traian Bă­ses­cu. Dosarul era unul dintre cele ini­ţi­ate de procurorii români după fali­me­ntarea Bancorex. „Banca mileniu­lui III", cum a fost publicitată la vremea respectivă, era deţinută de stat şi avea misiunea să sprijine comerţul exterior - de altfel, era abilitată să aco­pere garanţiile girate de Guvernul de la Bucureşti. Acesta a fost, de altfel, punctul vulnerabil al Bancorex. Firmele lui Gheorghe Constantin Păunescu au luat mai multe credite garantate de bancă. Aface­rile lui Gheor­ghe Constantin Pă­u­nescu (G.C.P.) urmează toate acelaşi fir roşu: statul a pierdut, iar, la schimb, afacerile „Fratelui" au crescut exponenţial.

Prima mare afacere a fostului an­ga­jat din Comerţul Exterior a fost achi­ziţionarea Hotelului Lido. În 1990, fără să existe o decizie a condu­cerii Fondului Proprietăţii de Stat, hotelul a fost trecut de trei funcţionari în patrimoniul Întreprinderii de Tu­rism Hoteluri şi Restaurante Bu­cu­reşti. Trei ani mai târziu, imobilul a fost adus ca aport în natură la socie­ta­tea constituită de fraţii Păunescu, Star Lido SA. Schema a funcţionat perfect pe mai departe, G.C.P. punând garanţie Hotelul Lido pentru un credit prin care a achiziţionat Hotelul Intercontinental. La acel moment, firmele lui G.C. Păunescu se înfruptau copios din banii Băncii Ro­mâne pentru Comerţ Exterior - BRCE, care va lua denumirea de Banco­rex, sub titlu de împrumuturi, dar care nu aveau nici un fel de acoperire în garanţii. Sume care nu au fost restituite niciodată de firmele creditate: General Consulting and Procurement SA, Compania Hotelieră Intercontinental România SA, Curierul Naţional SA şi Institutul Român de Investiţii SA.

Înainte de a-şi da duhul, Bancorex a făc