În general, bolile dermatologice sunt considerate nişte maladii mai mult neplăcute decât grave, fără răsunet asupra organismului şi fără urmări importante. Totuşi, psoriazisul, deşi este o boală dermatologică, nu se încadrează deloc în această descriere superficială.
Aceasta este o boală cronică, cu simptome majore, ce afectează profund încrederea în sine, viaţa socială şi profesională a pacientului şi care se asociază cu mai multe afecţiuni grave. Acesta este unul dintre mesajele lansate cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată în fiecare an la 29 octombrie.
Se apreciază că în lume există aproximativ 125 milioane de bolnavi cu psoriazis, respectiv 3% din populaţia globului. Maladia este cronică, cu perioade de înrăutăţire şi remisiune, afectează ambele sexe şi persoane de orice vârstă, inclusiv copiii sau tinerii. Deşi suferinzii sunt deseori, în mod nedrept, izolaţi de societate din cauza aspectului leziunilor, afecţiunea nu este contagioasă. Cauzele bolii nu sunt cunoscute, fiind implicaţi factori genetici (o treime dintre pacienţi au rude cu aceeaşi maladie) şi de mediu. În esenţă, este vorba despre o perturbare a sistemului imunitar (mai concret, a limfocitelor T), care începe să atace celulele pielii. Ca urmare, se produc în exces celule tinere, ce avansează accelerat de la bază spre suprafaţa pielii (în trei-şase zile, în loc de patru săptămâni, cât durează în mod normal procesul de reînnoire), înainte ca celulele de la suprafaţă să aibă timp să se desprindă. În consecinţă, se formează placarde de piele îngroşată, acoperite cu scuame.
Există unii factori ce declanşează sau înrăutăţesc evoluţia bolii: infecţii (în special streptococice şi fungice), traumatisme ale pielii (tăieturi, arsuri, zgârieturi, muşcături), stresul, vremea rece şi uscată, fumatul şi consumul abuziv de alcool, unele m