Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul văzut pentru prima dată: mix de clădiri noi, spaţii care stau să cadă şi multe maşini mari de lux

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 octombrie 2010 ·

"Este prima oară când vin în Bucureşti şi mi-a atras atenţia în mod special mixul de clădiri noi din sticlă şi clădiri aproape gata să se destrame, ceea ce nu am mai văzut până acum în altă parte. Acest mix este interesant, însă nu foarte atractiv", povesteşte elveţianul Sammy Salm, directorul general al Best of Alps.

Elveţianul a venit în Capitală pentru a promova staţiunile montane din Alpi şi asociaţia pe care o conduce are un buget de 20.000 de euro pentru a le prezenta românilor zone de vacanţă din Alpi.

Asociaţia, una dintre cele mai mari din turismul mondial, include 12 staţiuni montane printre care se numără Chamonix Mont-Blanc, Cortina d'Ampezzo, Davos, Garmisch-Partenkirchen, Grindelwald sau Kitzb¸hel.

Sammy Salm a mai povestit că s-a plimbat prin centrul vechi al Bucureştiului, care i-a plăcut, şi că a văzut din exterior Palatul Parlamentului, asociat de el cu o amprentă a regimului comunist. În opinia elveţianului Sammy Salm, centrul istoric are nevoie de restaurare pentru ca pasajul pietonal să fie mai "generos". De aceeaşi părere este şi francezul Stefan Laude, reprezentantul zonei turistice Megeve. "Mi-a plăcut în centrul vechi, dar cred că ar arăta mai bine dacă ar fi puţin reconstruit. Am încercat şi mâncarea tradiţională, sarmalele."

Centrul vechi al Capitalei, singura zonă pietonală din Bucureşti, atrage cel mai mare număr de vizitatori zilnic şi aduce încasări de zeci de milioane de euro proprietarilor de restaurante, baruri şi cafenele deschise acolo. În primele şapte luni ale anului Bucureştiul a primit aproape 589.000 de vizitatori, care s-au cazat o noapte sau două în unităţile de cazare, potrivit ultimelor date disponibile de la Institutul Naţional de Statistică.

"Preţurile la mâncare şi băutură, dar şi la cazare nu ni se par mari. Nu am ales un hotel de cinci stele, ci am dorit doar un loc liniştit în care să ne

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 9 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 6 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°