Romanii au avut in ultimele doua saptamani toate motivele dar si toate ocaziile posibile pentru a-si striga nemultumirea in gura mare. Nu au facut-o in proportiile asteptate, desi se declara tot mai saraci, tot mai bolnavi, tot mai nefericiti. Nimic nu pare sa ii convinga ca trebuie sa ia la un moment dat ei insisi atitudine. Oare de ce?

De exemplu, in ziua Marelui Miting al motiunii de cenzura, care nu a strans decat jumatate din numarul de manifestanti anuntat, bucurestenii si-au vazut de treaba lor. Nu spun ca e bine sau rau, ma intreb doar de ce, mai ales ca PSD si PNL par a fi din ce in ce mai iubite in Capitala, iar un succes al motiunii ar fi insemnat, poate, aducerea acestor partide la Putere.

Ma intreb de ce s-au uitat bucurestenii de la balcoane la cei ce marsaluiau in strada si nu au raspuns apelului de a li se alatura, in ciuda eforturilor impresionante depuse de moderatorii, reporterii, analistii si producatorii celor doua binecunoscute televiziuni de stiri, care au folosit tot arsenalul de lupta impreuna cu liderii politici ai Opozitiei si cei sindicali intr-un urias efort comun depus pentru a-i scoate din inertie pe romani.

O asemenea campanie mediatica intr-o alta tara europeana probabil ca ar fi scos milioane de cetateni pe strada si ar fi dus imediat la caderea Guvernului. Nu si in Romania.

De ce nu au intrat toti profesorii in greva, ci doar cateva zeci sau sute? De ce nu au intrerupt lucrul toti functionarii publici, ci doar cateva zeci sau sute? De ce nu s-a oprit activitatea in toate primariile si consiliile judetene pentru cateva zile? De ce nu s-au inchis spitalele si nu s-au tras zavoarele penitenciarelor si sediilor de politie din toata tara? Chiar nu inteleg.

Protest in ziua motiunii: oamenii au plecat acasa dezamagiti de parlamentari

Explicatiile la care ne-am putea ga