Mâine va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore. Motivul este trecerea la ora oficială de iarnă. În această noapte, în România ceasul se va da cu o oră în urmă, iar ora 4 va deveni ora 3. CFR anunţă că mersul trenurilor nu va fi afectat.
Alături de România, SUA şi alte 69 de ţări din Europa, vor face această schimbare, dar nu în acelaşi timp, din cauza diferenţei de fus orar.
Pe 28 martie, ceasurile s-au dat cu o oră înainte. În această noapte vom trece la ora Europei Orientale.
Propunerea de a face aceste schimbări au venit în anul 1784. Ideea a aparţinut lui Benjamin Franklin, în ideea de a beneficia cât mai mult de lumina naturală a soarelui. Cu toate acestea, primele ţări din Europa au adoptat acest obicei abia în 1916.
România a făcut această schimbare în 1931, iar măsura a fost publicată în Monitorul Oficial din iulie 1931.
În anul 1998, Ordonanţa de Guvern nr. 20 din 18 august 1997, prevede trecerea la ora de vară în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarna, în ultima duminică a lunii octombrie.
Potrivit CFR Călători, trecerea la ora de iarnă nu va modifica mersul trenurilor, anunţă Agerpres. CFR anunţă că "trenurile de călători urmează să plece din staţiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4.00, iar cele care au ora de plecare după 4.00, vor pleca la orele din mersul trenurilor în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. De asemenea între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarul în vigoare", mai precizează CFR.