Preşedintele american, Barack Obama, a dat asigurări, vineri, că cele două colete suspecte găsite în avioane de transport la Dubai şi în Marea Britanie "conţin aparent explozibili", potrivit Mediafax.
"Vreau să informez americanii în legătură cu o ameninţare teroristă credibilă asupra ţării noastre", a declarat preşedintele american la Casa Albă. "O examinare minuţioasă a pachetelor arată că acestea conţin aparent explozibili", a adăugat el.
Anterior, FBI din Chicago declarase că "cele două pachete suspecte" interceptate la bordul unor avioane cargo în centrul Angliei şi la Dubai "nu conţin explozibili".
Obama a precizat că cele două pachete erau adresate "unor locuri de cult evreieşti din Chicago", în nordul Statelor Unite.
Preşedintele american, alertat joi seara, a dat asigurări că a "ordonat ca toate forţele de poliţie şi serviciile de informaţii să se mobilizeze pentru a proteja populaţia de un atentat".
Aceste măsuri au condus la verificarea a două avioane cargo ale companiei UPS la Philadelphia şi Newark, în apropiere de New York, vineri, a precizat el.
"Continuăm să ne intensificăm cooperarea cu Guvernul yemenit pentru a dejuca noi atentate şi pentru a distruge organizaţia Al-Qaida" din Peninsula Arabă, a promis Obama, precizând că John Brennan, consilierul său pentru Securitate Internă, a discutat cu preşedintele Yemenului.
Preşedintele american, Barack Obama, a dat asigurări, vineri, că cele două colete suspecte găsite în avioane de transport la Dubai şi în Marea Britanie "conţin aparent explozibili", potrivit Mediafax.
"Vreau să informez americanii în legătură cu o ameninţare teroristă credibilă asupra ţării noastre", a declarat preşedintele american la Casa Albă. "O examinare minuţioasă a pachetelor arată că acestea conţin aparent explozibili", a adăugat el.
Anterior, FBI din Chicago declarase că "ce