Pachetele suspecte, descoperite în locaţii diferite, unul în Marea Britanie şi altul în Dubai, şi care ar fi vizat organizaţiile evreieşti din SUA, "par să conţină material exploziv", a declarat preşedintele american Barack Obama, vineri, spunând despre incidente că "reprezintă o ameninţare credibilă la adresa Statelor Unite".
Descoperirea pachetelor a generat percheziţii amănunţite a avioanelor cargo şi camioanelor din mai multe oraşe americane. Oficialii americani suspectează că în spatele incidentelor se află organizaţia al-Qaeda din peninsula Arabă, cunoscută şi sub denumirea de AQAP.
Alertă pe aeroporturile americane din Philadelphia şi Newark. Un pachet suspect descoperit într-un avion cargo cu destinaţia Chicago
De altfel, Obama a confirmat că pachetele proveneau din Yemen,refugiu al releţei AQAP. "Ştim, de asemenea, că al-Qaeda în peninsula Arabă continuă să plănuiască atacuri împotriva patriei noastre, împotriva cetăţenilor şi aliaţilor noştri", a declarat preşedintele american, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la incident.
Unul dintre coletele suspecte, găsit în Regatul Unit, conţinea un cartuş de împrimantă cu o pulbere albă, de care erau ataşate câteva fire şi o placă de circuit, informează CNN.
"Dimensiunea şi forma sunt caracteristice unui dispozitiv de tipul unui telefon mobil cu căşti", a declarat şeful de inginerie tehnică a unei companii producătoare de piese pentru telefon fără fir, care a analizat fotografiile puse la dispoziţie de CNN.
Un colet similar a fost descoperit în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, acesta fiind descris ca un dispozitiv exploziv cu cabluri sofisticate. E posibil ca acesta să fie o imprimantă, susţin surse citate de CNN.
Ambele pachete urmau să ajungă în Statele Unite, în "două locuri de cult evreieşti din Chicago", după cum a declarat Barack Ob