O reţea de prostituate de lux a fost destructurată săptămâna aceasta după ce patru dintre ele au fost prinse în timp ce întreţineau relaţii sexuale contra unor sume de bani. Fetele lucrau ca şi dansatoare la bară într-un club din Dorobanţi.
Sub paravanul unui club de streptease, "Ladi Dy", zece prostituate îşi racolau clienţii. Majoritatea dintre ei erau aduşi la club de taximetrişti şi acolo erau preluaţi de proxeneţi şi de fete. Patru dintre fete au fost prinse în flagrant în timp ce se aflau cu doi clienţi elveţieni.
"Zece fete, patru dintre ele din Bucureşti, se prostituau pe sume cuprinse între 100 şi 400 de euro. Clienţii trebuiau să cheltuie bani şi până la consumarea actului sexual. Astfel, ei trebuiau să cumpere o şampanie în valoare de 800 de lei, plus consumaţie, care era separat de tariful prostituatei. După aceea mergeau cu fetele la un hotel sau la domiciliul acestora unde avea loc actul sexual contra-cost", a spus Christian Ciocan, purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei.
Reţeau era formată din trei proxeneţi, zece prostituate şi câţiva taximetrişti care racolau clienţii, în special străini.
"Taximetriştii primeau 200 de lei pentru clientul care intra în club şi făcea consumaţie şi alţi 300 de lei dacă aveau loc şi raporturi sexuale", ne-a mai spus Christian Ciocan.
Poliţiştii au descoperit în timpul percheziţiei câteva zeci de prezervative, un pistol cu bile, afrodisiace şi o pulbere albă care ar putea fi cocaină.
Toţi cei care fac parte din reţea sunt anchetaţi şi riscă o pedeapsă de până la şapte ani cu închisoarea.