Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cerbulescu (ANPC): OUG 50 nu se aplică retroactiv, băncile trebuie să o aplice

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

Preşedintele Autoritatăţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat duminică, în cadrul emisiunii "După 20 de ani" de la ProTV, că OUG 50 nu se aplică retroactiv şi că FMI este de acord ca şi clienţii să fie protejaţi în faţa băncilor, potrivit Mediafax.

Modificarea OUG 50/2010, care trebuie să fie "satisfăcătoare" şi să nu conţină ambigiuităţi, va fi o condiţie a FMI pentru eliberarea următoarei tranşe, a declarat joi şeful misiunii Fondului Monetar Intenaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks.

"Ordonanţa nu se aplică retroactiv în România, ci se aplică la creditele în derulare, astfel încât toată lumea să beneficieze. Am avut discuţii cu domnul Franks (Jeffrey Franks, n.r.) şi, în repetate rânduri, m-a asigurat că este de acord ca şi consumatorii să fie protejaţi în relaţia cu băncile. Ordonanţa este în Parlament şi se discută în Parlament. Este acum la Comisia de Buget, Finanţe, Bănci şi există şi amendamente. Noi vom susţine unele amendamente şi nu suntem de acord cu altele, dar ordonanţa este în vigoare şi băncile trebuie să o aplice", a spus Cerbulescu.

El a precizat că în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu şeful misiunii FMI în România, acesta s-a arătat nemulţumit de aplicarea OUG 50 şi pentru creditele în derulare, nu doar pentru cele noi şi a acuzat faptul că ANPC ar fi interzis băncilor activitatea de creditare. Potrivit lui Cerbulescu, se putea vorbi de aplicarea retroactivă a OUG 50 dacă ANPC ar fi obligat băncile să aplice ordonanţa înainte de 21 iunie 2010, atunci când a intrat în vigoare şi directiva europeană în domeniu.

Reprezentanţii ANPC vor merge la Bruxelles săptămâna viitoare, unde vor discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) despre OUG 50.

Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, a declarat marţi pentru NewsIn că în cadrul discuţiilor purtate cu reprezentan

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 5 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°