Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 răniţi într-o explozie în Istanbul

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

Mai multe persoane au fost rănite într-o explozie produsă duminică la Istanbul, care viza, potrivit posturilor de televiziune, forţele de ordine din cartierul central Taksim, relatează AFP, citată de Mediafax.

Un kamikaze a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa, duminică, în centrul Istanbulului, rănind şase civili şi nouă poliţişti, a anunţat comandantul poliţiei din metropola turcă, Huseyin Capkin.

"Credem că este vorba despre un atentat sinugaş", a precizat el, adăugând că doi dintre răniţi sunt în stare gravă, fără a menţiona dacă aceştia sunt poliţişti sau civili. Oficialul nu a precizat dacă atacatorul, un bărbat, a murit, însă posturile de televiziune au prezentat poliţişti care recuperau un cadavru de pe stradă.

Explozia a avut loc pe esplanada din piaţa Taksim, frecventată de zeci de mii de persoane în fiecare zi. Imaginile difuzate de televiziuni arătau poliţia şi numeroase ambulanţe venind la faţa locului. Un perimetru de securitate a fost stabilit, iar strada pietonală Istiklal, situată în apropiere, a fost închisă, potrivit posturilor CNN-Turk şi NTV.

Rebelii kurzi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), precum şi grupări de extremă-stânga au comis în trecut atentate cu bombă la Istanbul, un oraş cu peste 12 milioane de locuitori.

Mai multe persoane au fost rănite într-o explozie produsă duminică la Istanbul, care viza, potrivit posturilor de televiziune, forţele de ordine din cartierul central Taksim, relatează AFP, citată de Mediafax.

Un kamikaze a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa, duminică, în centrul Istanbulului, rănind şase civili şi nouă poliţişti, a anunţat comandantul poliţiei din metropola turcă, Huseyin Capkin.

"Credem că este vorba despre un atentat sinugaş", a precizat el, adăugând că doi dintre răniţi sunt în stare gravă, fără a menţiona d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 58 minute
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 46 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 2 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum 39 minute
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 10 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°