Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania nu va mai permite transporturile de marfă din Yemen pe teritoriul său

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

Guvernul german a dat asigurări că va împiedica de acum sosirea în Germania a transporturilor de marfă din Yemen, a anunţat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, în noaptea de sâmbătă spre duminică, transmite AFP, potrivit Mediafax.

"Guvernul federal asigură că începând de acum nici un transport de marfă provenind din Yemen nu va mai ajunge în Germania", a declarat ministrul, după descoperirea, în avioane din Dubai şi Marea Britanie, a două colete-capcană expediate din Yemen şi destinate Statelor Unite.

"Direcţia germană a aviaţiei a ordonat tuturor companiilor aeriene, transportatorilor express şi altor grupuri să controleze 100 la sută şi până la noi ordine mărfurile existente şi depozitate care provin din Yemen", a anunţat la rândul său Ministerul german al Transporturilor, într-un comunicat.

Acest control este valabil în special pentru mărfurile în tranzit, dar şi pentru mărfurile care trebuie să îşi continue traseul pe cale rutieră sau feroviară, adaugă textul.

Anterior, ministerul anunţase că grupul de transport şi logistică DHL şi-a sporit controalele mărfurilor provenind din Yemen, la cererea autorităţilor americane, la punctul său de tranzit al mărfurilor de la Leipzig (estul Germaniei).

Scotland Yard a anunţat sâmbătă că avionul care a aterizat pe aeroportul East Midlands îmbarcase coletul-capcană "într-un container la Koln, în Germania, dintr-un avion care venea din Yemen".

Conform cotidianului Bild am Sonntag, care citează surse din serviciile de securitate germane, coletul a fost interceptat datorită indicaţiilor poliţiei criminalistice germane (BKA), care a obţinut informaţii de la Arabia Saudită. BKA nu a putut însă să împiedice continuarea transportului de pe aeroportul din Koln, adaugă cotidianul german.

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) din Franţa a anunţat sâmbătă suspendarea transporturil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 31 minute
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 43 minute
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 5 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum 38 minute
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 4 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 4 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°