Mesajul a fost trimis. Multumesc!

France Presse: Lupta cotidiană cu austeritatea a unei familii din România

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

În fiecare zi, Magda Andreescu, cercetător la unul dintre cele mai renumite muzee din România, şi soţul ei Sorin, profesor, încearcă să-şi dea seama unde pot reduce cheltuielile, mai ales acum când se apropie iarna şi costisitoarele facturi la încălzire. Ca toţi funcţionarii publici din România lovită de criză, salariul lor a fost redus cu 25 la sută în vară după ce guvernul de centru-dreapta al lui Emil Boc a aprobat un drastic pachet de austeritate pentru a reduce un deficit public în creştere. În zilele noastre, Magda, de 42 de ani, Sorin - de 40 şi fiica lor de patru ani trebuie să trăiască din 500 de euro pe lună, iar perspectivele de îmbunătăţire par sumbre, relatează duminică agenţia France Presse, într-un reportaj despre situaţia economică din România, potrivit Agerpres.

O misiune de la Fondul Monetar Internaţional, aflată zilele acestea Bucureşti pentru a lua în considerare plata unei alte tranşe dintr-un credit de 20 de miliarde de euro, pronostichează o creştere timidă de aproximativ 1,5 la sută în 2011, după doi ani consecutivi de recesiune în România.

Cu câţiva ani în urmă, când România a fost în mijlocul unui alte crizei economice, a existat o glumă că ministrul muncii ar trebui să interzică funcţionarilor publici să se căsătorească între ei, a declarat Magda pentru AFP. În acest moment, familia noastră este deosebit de grav afectată de reducerile salariale pentru că noi lucrăm amândoi în sectorul public, a spus Magda.

După mai mult de zece ani de muncă la una din instituţiile de marcă din Europa în domeniul artei şi tradiţiilor populare, Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, Magda, cercetător şi curator, câştigă aproximativ 250 de euro pe lună, mai puţin decât salariul mediu de 350 de euro la nivel naţional. Soţul ei, absolvent de istorie ca şi ea, câştigă la fel după ce a predat timp de 13 ani într-o şcoală secundară. El a fost, de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 25 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 52 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°