De Gabriel Garcia Marquez nu poţi să te saturi niciodată. Nu există „prea mult“ Garcia Marquez.

Maestrul columbian e ca apa: îl „bei" în fiecare zi. Sau ca aerul: îl „respiri" în fiecare clipă. Pssst... „Un veac de singurătate"!

„Nimeni nu îndrăznea să execute sentinţa. Ostilitatea satului le dădea de gândit militarilor că executarea colonelului Aureliano Buendia va avea consecinţe politice grave, nu numai la Macondo, ci în tot ţinutul mlaştinilor, încât se consultară cu autorităţile din capitala provinciei. Sâmbătă seara, în timp ce aştepta un răspuns, căpitanul Roque Carnicero se duse la Catarino împreună cu alţi ofiţeri. Nu se găsi decât o femeie, şi aceasta silită cu ameninţări, care să îndrăznească să-l conducă în camera ei. «Ele nu vor să se culce cu un bărbat despre care ştiu că va muri, îi mărturisi ea. La drept vorbind, nimeni nu ştie cum se va întâmpla aceasta, însă toată lumea vorbeşte că ofiţerul care-l va împuşca pe colonelul Aureliano Buendia, ca şi soldaţii din plutonul de execuţie, vor fi unul câte unul asasinaţi fără milă, mai curând sau mai târziu, chiar dacă se vor ascunde la celălalt capăt al lumii.» Căpitanul Roque Carnicero vorbi cu ceilalţi ofiţeri, care le povestiră superiorilor lor ierarhici.

Duminică, deşi nimeni nu dăduse acest lucru în vileag şi deşi niciun fapt de arme nu tulburase liniştea aparentă a zilelor din urmă, întregul sat ştia că ofiţerii erau hotărâţi să se sustragă, sub tot felul de pretexte, de la răspunderea execuţiei. Prin curierul de luni sosi ordinul oficial: execuţia va avea loc în douăzeci şi patru de ore. În seara aceea, ofiţerii aruncară într-un chipiu şapte bileţele pe care-şi scriseseră numele, şi soarta nemiloasă a căpitanului Roque Carnicero îl făcu să tragă biletul câştigător. «De ghinion n-ai cum să scapi, zise el cu o profundă amărăciune. M-am născut copil de târfă şi mor copil de târfă.» La or