Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspector de la Fisc, prins cu mita-n sac

Publicat in Adevarul, duminică 31 octombrie 2010 ·

Un angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt a fost adus ieri la Parchetul de pe lângă Tribunal pentru a fi audiat, fiind acuzat că a cerut şi primit mită de la un bărbat ca să-l scutească de plata unor impozite fictive.

Marian Arsene, inspector superior în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt, a fost reţinut sâmbătă seara, în urma unui flagrant organizat de Direcţia Generală Anticorupţie. Asupra sa a fost găsită suma de 5.000 de lei, bani pe care îi primise de la Sandu Ilie, din comuna Optaşi Măgura, sub pretextul că îl va scăpa de plata unor impozite. Potrivit procurorilor, inspectorul de la Fisc îşi selecta atent victimele, alegându-le din rândul celor care deţin utilaje agricole şi lucrează terenuri luate în arendă.

Arsene îi contacta şi le cerea bani, promiţându-le că le va şterge obligaţii fiscale pe care, de fapt, respectivii nici nu le aveau. Este şi cazul bărbatului din Optaşi Măgura, căruia angajatul DGFP i-a cerut 5.000 de lei pentru a-l scuti de plata unor impozite fictive către stat de peste 80.000 de lei. Sandu Ilie i-a anunţat însă pe procurorii anticorupţie, care s-au ocupat de organizarea flagrantului. „Sunt nevinovat! Eu nu am făcut nimic", a strigat Arsene, în timp ce era băgat în dubă. El urmează să fie prezentat astăzi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum o ora
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum o ora
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 3 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 6 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 5 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 5 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 3 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 3 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°