Oficialii de la Moscova nu înţeleg nemulţumirea niponilor legată de vizita de azi a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, în insulele Kurile. E drept că este o premieră prezenţa unui şef de stat rus pe teritoriul disputat de Rusia şi Japonia, relatează Interfax, potrivit AFP. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
"Nu înţelegem reacţia părţii japoneze. Poziţia Rusiei în această problemă este aceeaşi şi nu a suferit nicio schimbare", susţin surse din Ministerul rus al Afacerilor Externe.
Protest diplomatic
"E o vizită regretabilă", declara premierul nipon, Naoto Kan.
În plus, ministrul japonez de externe, Seiji Maehara, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Tokyo, Mihai Beli, pentru a-şi exprima protestul faţă de vizita liderului de la Kremlin în insulele Kurile.
O astfel de vizită răneşte sentimentele poporului nipon, spune diplomatul, potrivit BBC.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a sosit azi în insulele Kurile, o premieră pentru un şef al statului rus după 1945.
Aproape de localnici
Cu toate protestele, liderul de la Kremlin s-a ţinut de agendă. A ajuns în insula Kunashir, unde a vizitat o grădiniţă, o biserică, o centrală electrică şi o pescărie şi a stat de vorbă cu localnicii ruşi. S-a comportat ca un om de rând a stat la masă cu o familie, a făcut fotografii şi chiar cumpărături.
Medvedev le-a promis că Rusia va investi mai mult în regiune.
Moscova şi Tokyo îşi dispută patru insule pe care japonezii le numesc Teritoriile de Nord. Ele au fost anexate sovieticilor pe 18 august 1945, la trei zile după anunţul de capitulare al Japoniei.
Acest diferend împiedică de 65 de ani semnarea unui tratat de pace între cele două ţări.
Disputa dintre Moscova şi Tokio se poartă asupra a patru insule ale arhipelagului Kurile: Habomai, Shikotan, Etorofu şi Kunashiri, Terit