Mai suntem la fel de interesaţi să progresăm în timp de criză? Desigur, vorbim de acei salariaţi care se simt mai puţin utilizaţi în companiile care erau pe val şi, acum, sunt în aşteptare. Din punctul meu de vedere, criza este un prilej foarte potrivit pentru o analiză mai atentă a pieţei forţei de muncă şi pentru a dedica timp dezvoltării competenţelor în acord cu cerinţele acesteia. Un astfel de comportament îi ajută pe angajaţii care pot astfel să se protejeze de statutul de şomer, identificând din timp un alt domeniu potrivit şi pregătindu-se pentru acesta. Cred că experienţa deloc plăcută a tinerilor absolvenţi care nu au mai avut o multitudine de oferte de angajare este un exemplu foarte bun. Găsindu-se în această situaţie limită, pregătiţi într-un domeniu care nu le mai oferă oportunităţi, ei aleg să se specializeze în anii de masterat într-un domeniu nou sau conex. Absolvenţi de drept care fac master în economie, de jurnalism care fac master în psihologie, de SNSPA care studiază domeniul economic şi lista ar putea continua. Un argument al acestei decizii este şi dorinţa de cunoaştere, de căutare.

Cred cu tărie că şansa de a găsi un loc de muncă potrivit stă în flexibilitatea şi adaptabilitatea persoanei în cauză. Atât timp cât nici angajatorii nu mai sunt grăbiţi să facă aceste alegeri, dedicând mai mult timp preselecţiei şi analizei candidaţilor, cunoaşterea reciprocă este un avantaj. Relaţia dintre angajator şi angajat se construieşte pe o bază solidă întrucât ar fi ideal ca ea să devină una stabilă, pe termen lung. Maturitatea celor două părţi, angajator şi candidat, determină piaţa forţei de muncă să se dezmorţească şi mai ales destabilizează comportamentele de tip „merge şi aşa". Ştiu că speranţa specialiştilor în domeniu este nu numai ca angajările să devină mai numeroase, dar şi cu profile mai conturate, construite pe o trecere în revistă a