Fixurile unor administraţii locale de a realiza pe bandă rulantă „SF”-uri, adică studii de de fezabilitate pentru nişte proiecte care nu vor deveni niciodată realitate, având doar scopul de umple buzunarele unor firme de consultanţă clientelare, îşi au corespondentul şi la nivel central. E vorba despre tot soiul de soiul de planuri sectoriale şi strategii care, pe lângă faptul că pleacă de la nişte premise paralele cu realităţile societăţii româneşti, au şi „meritul” de a fixa nişte obiective nerealiste şi nerealizabile asemănându-se, la unele puncte, cu planurile cincinale de acum trei decenii.
Din prisma acestei constatări merită analizată cu atenţie şi Strategia Naţională de Ordine Publică pe 2010 – 2013, document extrem de important, care a trecut aproape neobservat. Iar această strategie are, totuşi, măcar un merit notabil : aminteşte de riscurile instituţionale generate de criza economică şi îl introduce în ecuaţie, în premieră pentru un asemenea document, pe „omul cu pancarta.” „Efectele crizei pot conduce la situaţii de o gravitate excepţională în plan economic, social şi politic, prin creşterea numărului de disponibilizări, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, cu impact asupra creşterii infracţionalităţii, sentimentului de neîncredere a populaţiei în instituţiile statului, numărului de proteste şi de manifestări violente în rândul populaţiei” – acesta este unul dintre paragrafele care diferenţiază această nouă strategie de cele similare din trecut, unde se vorbea aproape numai de acquis-uri şi implementări de strategii sectoriale. Vulnerabilizarea unor segmente tot mai mari ale populaţiei în faţa provocărilor crizei economice, erodarea cauzată de lipsa de fonduri şi personal a imaginii unor instituţii menite să apere ordinea şi siguranţa publică şi amplificarea criminalităţii cauzată de scăderea nivelului de trai, de disponibilizări şi de săr