Victor Ponta, acest amestec infantil de Che Guevara cu cască de automobilist şi bolşevism cu breton, şi-a nimerit, în fine, conceptul politic definitoriu: trădarea. Sursa: EVZ

L-am auzit rostindu-l atât de frecvent în utima vreme, încât îţi lăsa impresia că el l-a inventat. Ivit din pulpana lui Năstase, n-a avut niciun scrupul să-l abandoneze pentru Geoană, meteoritul care a murdărit cu bacilul mogulizării blazonul oricum ferfeniţă al pesedismului. Mercenar înnăscut, n-a ezitat să fie servantul lui numărul unu în bătălia pentru preşedinţie. Nu i-au trebuit însă decât douăzeci şi patru de ore pentru a întoarce foaia, scuipându-şi în obraz stăpânul. Simţind că e rost să-i ia "Prostănacului" locul, l-a trădat mişeleşte, înfierându-l ca-n vremile bune ale comunismului dejistoceauşeştian.

În locul unei opoziţii credibile, capabile să asigure alternanţa la putere, Ponta a îngropat şi mai adânc pesedismul în mlaştina populismului cras şi-a minciunii agresive. Asemeni lui Antonescu în perioada când îl slugărea pe Geoană, a deprins obiceiul să urle cu ochii ieşiţi din orbite. Şi, precum Iliescu pe vremea fesenismului, a descoperit arta ameninţării, a şantajului şi a cotonogelii. Îl priveşti şi te întrebi: "O fi în toate minţile? E un drogat intrat în sevraj? Ori vreun sinucigaş scuturat de demonii autosuprimării?". Mai rău decât toate acestea: lui Ponta i-a intrat frica în oase. Deşi i s-a spus - aşa cum, cu patru ani înainte, i se spusese şi lui Geoană - că are o singură şansă de a supravieţui la conducerea PSD, şi anume, prin îndepărtarea de Iliescu şi Năstase, s-a ploconit imediat la picioarele ultimului cneaz bolşevic al Europei.

Numai cine n-a văzut luciul şiret- răutăcios din căutătura lui Ion Ilici Iliescu n-a înţeles ce-l aşteaptă pe vremelnicul învingător al disperării de stat şi de partid. Am urmărit amuzat tacticoşenia sforarului