Mulţi au senzaţia abandonului, a distrugerii ultimei legături care transformă un neam într-o naţiune.
Politică sau amante de manelişti? Deşi ai la dispoziţie instrumentul numit telecomandă pentru a-ţi alege programele preferate, constaţi repede că oferta se reduce în esenţă la cele două opţiuni de mai sus. Oricât apeşi pe taste, tot acolo ajungi. Criză, moţiuni, stenograme, salarii, scandaluri, sex, trădări, o lume din care au dispărut oamenii.
S-au evaporat. Au rămas grupurile, găştile, indivizii de pe strada ta. Ei se bat pentru bani, putere, orgoliu, femei, maşini, glorie, notorietate sau pur şi simplu pentru plăcerea de a se bate. De cele mai multe ori vorbesc despre popor sau despre ţară. Dar cei care ar trebui să se uite din partea cealaltă a sticlei simt, pe zi ce trece, că nu mai au nici patrie, nici popor. Criza este dureroasă, lupta pentru a supravieţui cu puţin e umilitoare, dar mai rea este senzaţia abandonului, a distrugerii ultimei legături care transformă un neam într-o naţiune. Care e partitura după care cântă maimuţele urlătoare în junglă? Unde e România în tot acest vacarm care nu ia pauză niciodată?
Doi jurnalişti au realizat performanţa să regăsească România şi să înapoieze o bucată din ea insomniacilor care s-au nimerit să caute şi altceva pe unde, târziu pe la miezul nopţii. Suporterul de fotbal din perioada interbelică, până în ultimele decenii ale comunismului. Istoria celei mai zbuciumate jumătăţi de veac din toate timpurile. O jumătate de veac care nu a fost de singurătate. A fost un coşmar pentru mulţi, un vis pentru puţini. Ambele trăite până la capăt. De la domnii cu palton şi doamnele cu pălării din tribunele de la „ANEF" la muncitorii cu bască, femeile cu batic şi uniformele soldaţilor şi miliţienilor de pe „23 August" e o distanţă în timp de 7-8 ani. Geopolitic este cam cât faci cu viteza tancului de la Moscova la
